Acasă » Termo » Minerit » Ministerul Energiei: Programul asumat de România vizează închiderea minelor necompetitive

Ministerul Energiei: Programul asumat de România vizează închiderea minelor necompetitive

15 aprilie 2019
Minerit
energynomics

Închiderea minelor necompetitive este un program asumat de România în urmă cu opt ani şi vizează doar minele care pun probleme serioase de mediu şi eficienţă economică, susţin reprezentanţii Ministerului Energiei (ME).

„Închiderea minelor necompetitive din România este un program asumat de ţara noastră în urmă cu opt ani, respectiv în anul 2011 şi modificat de Guvernul Cioloş (2016) prin includerea a două noi mine în lista celor neviabile economic: Lonea şi Lupeni. Pentru cei care nu au înţeles, acest plan nu este unul de închidere a minelor din România. Acesta este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de mediu şi eficienţă economică. Mai mult, subliniem că cei care astăzi declară apocaliptic sfârşitul industriei miniere din ţara noastră au aprobat aceleaşi ajutoare de stat destinate închiderii minelor neviabile, convenite cu Comisia Europeană, în cuantum mult mai mare. Mai exact, vorbim despre acordarea sumei de 74,714 milioane de lei pentru închiderea minelor Petrila, Paroşeni şi Uricani în anul 2017”, se arată într-un comunicat al ministerului, conform Agerpres.

Precizările ME vin după ce în spaţiul public au apărut declaraţii care criticau decizia Guvernului de a închide trei mine de cărbune din Valea Jiului.

Guvernul a aprobat miercuri acordarea de ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIM).

Ministerul Energiei precizează că suma totală implicată de toate Guvernele care s-au succedat în perioada 2011-2019 este de 1,4 miliarde de lei pentru companiile CEH şi SNIM, în condiţiile în care suma totală autorizată de CE pentru acest proces este de 1,6 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *