Acasă » Interes general » Ministerul Energiei va realiza activități de control şi va aplica sancțiuni operatorilor economici

Ministerul Energiei va realiza activități de control şi va aplica sancțiuni operatorilor economici

23 martie 2022
Interes general
energynomics

Ministerul Energiei va realiza activităţi de control operativ şi va aplica sancţiuni la operatorii economici, conform legislaţiei aplicabile din domeniile de competenţă, în vederea asigurării respectării prevederilor legale, potrivit unei Hotărîri de Guvern pentru modificarea şi completarea HG nr. 361/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, publicată în Monitorul Oficial.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Energiei este de 332 de posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitari şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Ministrul Energiei este ajutat în activitatea sa de 5 secretari de stat, de secretarul general şi de doi secretari generali adjuncţi, numiţi şi eliberaţi prin decizie a primului ministru, se mai arată în documentul publicat în MO, conform financialintelligence.ro.

Potrivit documentului, Ministerul Energiei va avea şi rol de coordonator de reforme şi investiţii, responsabil de implementarea reformelor şi investiţiilor aferente componentei energie a Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, în conformitate cu prevederile OUG 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate de România prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Ministerul Energiei va fi autoritatea competentă pentru gestionarea şi derularea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, prevăzut la art 10c din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octormbrie 2003, de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului.

Ministerul Energiei va fi, totodată, autoritatea naţională pentru implementarea şi gestionarea Fondului de modernizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *