Acasă » Petrol și Gaze » Ministerul Energiei vrea ca 50% din prețul gazelor să fie compensat din bugetul de stat

Ministerul Energiei vrea ca 50% din prețul gazelor să fie compensat din bugetul de stat

13 ianuarie 2022
Consumatori
energynomics

Ministerul Energiei vrea să crească de la 33% la 50% sau mai mult nivelul de compensare a preţului gazelor şi aşteaptă un răspuns de la Ministerul Finanţelor cu privire la cât poate suporta bugetul de stat, a afirmat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

În prezent, potrivit Legii 259/2021, 33% din preţul gazelor este compensat din bugetul de stat.

„Am discutat în Guvern ce vom face după 1 aprilie. Sunt mai multe scenarii. Ne-am înţeles cu toţii în privinţa scăderii TVA la 5%. Acum ministrul Finanţelor trebuie să ne spună spaţiul fiscal, cam cât e plapuma. Eu vreau să ridic compensarea la 50%, asta mi se pare mie… ca să putem să dăm mai mult. Poate chiar 75%, să ducem preţurile şi mai jos”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.

El consideră că sumele necesare există în buget, din dividendele companiilor de stat din energie.

„Dividendele date de Hidroelectrica sunt de 4 miliarde de lei, iar veniturile suplimentare ale Romgaz şi redevenţa va fi de 5 miliarde de lei, faţă de 700 de milioane de lei anul trecut, deci bani ar exista. Aceşti bani vin la bugetul de stat şi ar putea să se întoarcă nu doar la persoanele fizice, ci şi la firme”, a mai spus ministrul Energiei.

De asemenea, Popescu a acuzat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie că ar favoriza furnizorii de energie.

„Am o relaţie foarte bună cu preşedintele ANRE, discutăm, să nu se înţeleagă greşit. Dar acolo, în spate, se pare că, de-a lungul timpului, pentru că sunt oamenii foarte vechi, s-au făcut diverse încrengături care nu se mai dezlipesc. Să nu uităm că am mai avut discuţii când a fost cu liberalizarea în decembrie, ianuarie. Ne-am pus la masă cu Consiliul Concurenţei şi au fost discuţii. Noi am solicitat atunci ca tuturor clienţilor să le vină automat cea mai bună ofertă din piaţă, dacă vă aduceţi aminte. Asta am vrut. Ei bine, nu! Tot din eşalonul doi al ANRE s-a spus ‘Nu se poate face’. Chiar cineva a adăugat: ‘Păi pierd furnizorii’. Păi asta e problema noastră?”, a precizat oficialul guvernamental.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *