În urma demisiilor depuse de miniştrii ALDE Graţiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Viorel Ilie – Relaţia cu Parlamentul şi Anton Anton – ministrul Energiei, guvernul Dăncilă va trebui să vină cu înlocuitori, rapid, pentru a nu afecta buna desfășurare a activității ministerelor.
Decizia ALDE de a ieși de la guvernare a fost formalizată după ce cu o zi înainte conducerea ALDE a decis retragerea de la guvernare.
În locul ministrului Anton Anton, la Energiei se vehiculează numele lui Niculae Bădălău în timp ce Ioan Deneș va veni la Mediu, iar Ștefan Radu Oprea, la ministerul pentru Relația cu Parlamentul.
Problema legată de numirea în interimat a lui Bădălău la Energie este dată de reglementări europene care interzic ca transportul energiei să fie sub aceeași conducere cu producția de energie, separarea acestor domenii fiind foarte clar exprimată de Directivele europene. Senatorul liberal Florin Cîțu consider că ”transportatorii de energie trebuie să fie separați de producătorii de energie. În momentul în care l-ai numit pe Badalau interimar la Energie, cele două companii își pierd automat acreditările europene.”
Întrucât Ramona Mănescu a refuzat să respecte decizia ALDE de ieșire de la guvernare, ea va rămâne la ministerul de Externe, ba chiar s-ar putea înscrie în PSD. Premierul Viorica Dăncilă a justificat păstrarea Ramonei Mănescu în portofoliu prin prisma asigurării continuității activității ministerului. În legătură cu acest subiect sunt comentatori care apreciază că schimbarea apartenenței politice a unui ministru oblige la reconfirmarea Guvernului în Parlament.