Miniştrii Mediului din statele membre ale Uniunii Europene s-au reunit vineri în Luxemburg, în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la Legea Europeană a Climei, dar au lăsat discuţiile cu privire la ţinta de reducere a emisiilor în 2030 pe seama liderilor europeni, care vor dezbate acest subiect în decembrie, transmite Reuters.
Legea Europeană a Climei va construi baza pentru planul Europei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, care va modifica toate sectoarele, de la transport şi până la industrie grea, şi va necesita investiţii anuale de ordinul sutelor de miliarde de euro. Legea va menţiona în mod expres obiectivul UE privind ajungerea la emisii zero până în 2050 şi va defini regulile pe baza cărora vor fi decise viitoarele obiective climatice ale UE, dacă noile dovezi ştiinţifice vor impune obiective mai ambiţioase, potrivit Agerpres.
Miniştrii Mediului, care vor adopta deciziile pe baza principiului majorităţii, au ajuns la un acord cu privire la aceste părţi ale legii. În schimb, o decizie cu privire la partea mai sensibilă a legii, cea referitoare la o nouă ţintă privind reducerea emisiilor până în 2030, va fi lăsată pe seama liderilor europeni, care vor trebui să ajungă la unanimitate cu privire la acest subiect, la reuniunea lor din decembrie.
Legea Europeană a Climei va da Bruxellesului „posibilitatea legală de a lua măsuri atunci când cei care fac promisiuni nu le respectă”, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, înaintea reuniunii miniştrilor europeni ai Mediului, care vor participa fizic la eveniment în pofida faptului că o mare parte a ţărilor membre restricţionează adunările de teama coronavirusului.
Potrivit unei prime variante a legii consultată de Reuters, obiectivul zero emisii până în 2050 urmează să devină unul care va trebui să fie atins de Uniunea Europeană în ansamblu, în loc de o cerinţă pentru statele membre individuale, ceea ce înseamnă că este posibil ca unele state să poată avea emisii mai mari dacă altele fac reduceri mai ample.
În schimb, Parlamentul European, care alături de statele membre, trebuie să cadă de acord asupra variantei finale a legii, vrea să facă obiectivul zero emisii până în 2050 obligatoriu pentru fiecare ţară în parte.