Autorităţile vor continua să susţină producţia energiei din surse regenerabile şi analizează potenţiale scheme de sprijin pentru consumatorii industriali, a declarat ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă într-o discuţie cu comisarul european pentru energie Gunther Oettinger.
„Am discutat despre energia regenerabilă şi impactul acesteia la nivelul costurilor suportate de consumatorii industriali şi casnici. România va continua să sprijine acest sector, păstrând un echilibru necesar pentru economia locală”, a afirmat Constantin Niţă.
Un comunicat din partea Departamentului de Energie precizează că ministrul delegat i-a spus comisarului Gunther Oettinger că România este una dintre ţările din blocul comunitar care se află în graficul privind ţintele asumate pentru 2020, respectiv ca ponderea energiei verzi în consumul final să fie de 24%, după ce în 2010 procentajul era de 23,6%.
Guvernul a hotârât recent să reducă substanțial subvenția pentru încurajarea producerii de energie din surse regenerabile acordată prin schema certificatelor verzi. În prezent, în România există proiecte de producţie a energiei în panouri solare de peste 410 MW. Proiectele de energie eoliană aflate în exploatare depăşesc 2.100 MW.