Acasă » Interes general » Ministrul Economiei cere companiilor care gestionează resurse minerale rapoarte privind siguranța muncii

Ministrul Economiei cere companiilor care gestionează resurse minerale rapoarte privind siguranța muncii

1 noiembrie 2017
Dezvoltare profesională
energynomics

Ministrul Economiei, Gheorghe Șimon, a solicitat companiilor din portofoliul ministerului care gestionează resurse minerale să prezinte, în următoarele trei zile, un raport privind starea de sănătate și securitate în muncă, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a Ministerului Economiei.

Raportul solicitat fiecărei companii din domeniul resurselor minerale va conține date referitoare și indicatori specifici pentru protecția muncii și morbiditate, situația bolilor profesionale și a accidentelor de muncă, cheltuieli de protecția muncii și măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor și a climatului la locul de muncă, precizează sursa citată.

“Reamintesc companiilor, mai ales acolo unde se lucrează în condiții de risc sporit, că la producerea unui eveniment semnificativ – poluare, accident grav de muncă, avarie tehnică – au obligația de a informa în mod operativ direcția de specialitate din minister” , a precizat ministrul Șimon, citat de Agerpres.

Ministerul Economiei are în portofoliu 15 companii care gestionează resurse minerale printre care Societatea Națională a Sării, SN a Apelor Minerale, Cupru Min, Băița și Radioactiv Mineral Măgurele.

Decizia ministrului Economiei vine în contextul în care, numai în această lună, două accidente de mină s-au soldat cu trei morți.

Un miner și-a pierdut viața și trei au fost răniți, luni dimineața, într-o deflagrație care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, exploatarea subterană fiind în procedură de închidere. La începutul lunii, a avut loc o surpare într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, care a surprins o echipă de 11 mineri. Opt dintre aceștia au reușit să iasă la suprafață iar doi au decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *