Acasă » Interes general » Ministrul Economiei: Certificatul de situaţie de urgenţă pentru firme va fi necesar începând din aprilie 2020

Ministrul Economiei: Certificatul de situaţie de urgenţă pentru firme va fi necesar începând din aprilie 2020

20 martie 2020
Interes general
energynomics

Certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei va fi necesar companiilor începând din luna aprilie 2020, deoarece starea de urgenţă a fost decretată în luna martie, a transmis, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o postare online.

„Foarte important de ştiut: certificatul stării de urgenţă va fi necesar începând cu luna aprilie 2020, întrucât starea de urgenţă a fost decretată în luna martie. Da, facem tot ce este posibil să ne adaptăm provocărilor pe care ni le aduce această criză, pentru că economia trebuie să meargă înainte“, a notat Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a arătat că ordinul prin care se stabilesc detaliile de obţinere a certificatului de situaţie de urgenţă este aproape de finalizare, iar documentul va putea fi obţinut online, conform Agerpres.

„Pentru că am primit numeroase întrebări pe tema certificatului de urgenţă, vreau să vă anunţ că suntem aproape de a finaliza ordinul prin care stabilim detaliile prin care se poate obţine acest document. Ne dorim ca procedura să fie simplificată şi să poată fi obţinut online, în mod transparent şi eficient“, a scris Virgil Popescu.

Companiile afectate de criza economică pot solicita certificatul de situaţie de urgenţă de la Ministerul Economiei, iar pe baza documentului Guvernul s-a angajat să suporte indemnizaţia pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic. De asemenea, companiile afectate de criza economică pot primi, pe baza certificatului de situaţie de urgenţă, scutiri de la plata utilităţilor sau a chiriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *