Ministerul Economiei va face o evaluare a activităţii şi managementului tuturor companiilor din subordine şi anunţă schimbări acolo unde se va dovedi că managementul nu şi-a îndeplinit mandatul, susține ministrul Economiei, Mihai Tudose.
Într-un interviu acordat News.ro, el se declară mulţumit de modul în care este administrat transportatorul naţional de gaze Transgaz, dar şi de conducerea Romaero, unde director general, din luna decembrie, este Remus Vulpescu, care acum pregăteşte un plan de redresare a societăţii, prin valorificarea terenurilor excedentare.
Ministrul a declarat că e nemulţumit de monopolul Transelectrica, acolo unde Toni Teau a demisionat recent din funcţiile de preşedinte şi membru al directoratului.
Conform ultimelor informații disponibile, Ministerul Economiei, prin intermediul căruia statul român deține aproape 60% din acțiunile Transelectrica, nu a transmis deocamdată propuneri pentru noile numiri provizorii în Consiliul de Supraveghere (CS), conform convocatorului.
Transelectrica va ține ședințele adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor pe data de 29 mai, iar propunerile vor putea fi transmise de acționarii cu peste 5% din portofoliu până pe data de 12 mai.
Transelectrica va fi condusă până la finalul lunii mai de Ion-Toni Teau, care și-a înaintat recent demisia din funcțiile deținute în cadrul companiei, invocând motive personale.
Din Consiliul de Supraveghere actual fac parte Dragoș Corneliu Zachia – Zlatea, Ovidiu Petrișor Artopolescu, Radu Bugică, Daniel – Cristian Pîrvulescu, Costin Mihalache, Dorin Alexandru Badea și Ștefan – Valeriu Ivan.
Dl ministru, Vă rog să vă grăbiți cu evaluarea managerii filialele SMART,nu este posibil ca o societate de strategie națională să se afle în postura de a da faliment din cauza unui management defectuos.