Acasă » Electricitate » Ministrul Economiei: Perioada de risc din sectorul energetic continuă

Ministrul Economiei: Perioada de risc din sectorul energetic continuă

26 ianuarie 2017
Distribuţie
energynomics

Ministrul Economiei Alexandru Petrescu avertizează că perioada de risc din sectorul energetic nu s-a terminat, întrucât se așteaptă noi episoade de ger, iar prețul mare de pe bursă din această perioadă se va reflecta în factura consumatorilor.

„Impactul întotdeauna se regăsește în factura finală a consumatorilor. Ce este important pentru noi este ca în aceste momente de criză, să facem o retrospectivă cum am ajuns aici. Dacă, din perspectiva celor doi operatori de transport, Transgaz și Transelectrica, noi ne-am făcut foarte bine treaba și am asigurat integritatea sistemului pe ambele zone, politica de stocare sau lipsa de coerență în această politică din vară, cu impact in iarnă, poate ne-a adus într-o zonă de risc mai ridicat decât de obicei”, a afirmat ministrul Economiei.

El a subliniat că perioada critică nu s-a terminat, întrucât sunt așteptate noi episoade de ger.

„Odată ce trecem de această perioadă de risc, care nu s-a terminat, am înțeles că mai sunt episoade de vreme cu temperaturi foarte scăzute, deci, odată ce trecem de această perioadă, deja trebuie să stabilim o politică foarte clară în ceea ce privește stocul vizavi de perioada următoare de iarnă”, a explicat Alexandru  Petrescu.

În condițiile în care prețul energiei pe piața spot a bursei OPCOM a depășit, joi, 600 de lei pe MWh, record absolut, nivelul fiind dublu față de începutul acestui an, consumul de energie a atins și el în această lună cote-record de peste 9.000 de MW.

Și ministrul Energiei Toma Petcu a declarat pe 12 ianuarie că a observat o proastă pregătire a perioadei de iarnă realizată de fostul guvern, precizând că a cerut Corpului de control să facă verificări în acest sens la complexele energetice Hunedoara și Oltenia, precum și la Ministerul Energiei.

„Am observat în acest timp o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern. În primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice. Aici m-aș referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone. Cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcționare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem la ora actuală în stocuri 30.000 de tone. Cu un consum zilnic de 6.100 de tone pe zi, asta înseamnă o funcționare de maxim patru zile”, a declarat Petcu, în cadrul unei ședințe de Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *