Acasă » Electricitate » Ministrul Energiei, Energy Strategy Summit: Tarnița intră în ședință de guvern; negocieri cu UE pentru certificatele de CO2

Ministrul Energiei, Energy Strategy Summit: Tarnița intră în ședință de guvern; negocieri cu UE pentru certificatele de CO2

13 iunie 2019
Cogenerare
Bogdan Tudorache

România are un mix energetic relativ echilibrat, care poate face față majorității situațiilor, a spus Ministrul Energiei, Anton Anton, în cadrul Energy Strategy Summit, un eveniment organizat de energynomics.ro.

Ministrul a felicitat Hidroelectrica pentru modul în care sunt gestionate bazinele sale, care nu au avut inundații.

”Hidroelectrica va lansa festiv două centrale. A intrat în probe cu turbinele de la Stejaru, care au fost mult întârziate, și sper să semneze un contract de retehnologizare a centralei de la Vidraru. Tot Hidroelectrica și-a prevăzut în buget realizarea unui stand ultramodern de testare a turbinelor. Cred că avem nevoie de așa ceva. România a produs și testat turbine hidraulice. Standul de la Reșița nu mai funcționează, dar Hidroelectrica a înțeles că acum turbinele sunt exploatate în complet alte regimuri, iar zonele în care turbina intră în cavitație au devenit zone normale de exploatare… Cred că România trebuie să treacă peste etapa asta în care nu mai producem și valorificăm nimic. Cred că avem ce produce și ce valorifica în domeniul dezvoltării tehnologice, a cercetării științifice și inovării”, a spus Anton.

România are în vedere înlocuirea treptată a cărbunelui

România va mai utiliza cărbunele o bună perioadă de timp, așa cum fac și alte țări europene. Țările care și-au asumat eliminarea cărbunelui ”, nu au început imediat”; au un plan bine pus la punct, ”așa cum avem și noi”, a susținut ministrul.

România are în vedere înlocuirea treptată a cărbunelui cu centrale pe gaze. ”Stocarea pe gaze este una dintre soluțiile noi pe care Europa le ia în discuție… Noi construim o unitate pe gaz la centrala de la Craiova și utilizăm depozitul de la Ghercești – care este la doi pași de centrala de la Craiova”.

CE Oltenia (CEO) este, în continuare, unul din stâlpii energeticii românești, spune ministrul Energiei. CE Oltenia are cele mai bune tehnologii disponibile. ”Problema mare a CEO, pe care o au toate țările, este prețul certificatelor de dioxid de carbon. Anul trecut, acesta a ajuns la peste 45% din cifra de afaceri a combinatului Oltenia. În acest an, combinatul a cumpărat toate certificatele necesare în timp, la termen, dar făcând un împrumut”.

România a transmis Uniunii Europene o întâmpinare, la care s-au raliat toate țările producătoare de energie pe bază de cărbune, prin care se cere clarificarea situației certificatelor de CO2.

”Atunci când au fost introduse certificatele, creșterea era prevăzută [să se producă] într-un anumit ritm; peste trei ani, [prețurile] au crescut brusc, ceea ce nu permite nimănui să facă o estimare corectă a investițiilor sau o planificare corectă”.

Romgaz trebuie să se extindă

România dispune de două descoperiri mari de gaze, a subliniat ministrul. Zăcământul onshore de la Caragele și-a dublat producția anul trecut, iar Romgaz caută și alte zăcăminte. Totodată, Black Sea Oil and Gas, care are în concesiune un perimetru la Marea Neagră, a început exploatarea. ”Noi le-am dat aprobarea imediat ce au depus documentația, la începutul anului. Așteptăm ca același lucru să se întâmple și cu Exxon Mobil și OMV Petrom”.

În același timp, Romgaz vrea să se extindă, iar centrala de la Iernut va fi gata la anul. ”Romgaz este foarte aproape de a semna pentru o nouă centrală la Mintia, în locul centralei tradiționale pe cărbune, utilizând o parte din facilitățile centralei vechi. Mai avem la Midia o foarte fermă promisiune de retehnologizare a centralei”.

Construcția de unități în cogenerare în marile orașe

”Cred că ar fi important să spunem că în viitoarea perioadă de finanțare, ceea ce s-a numit PNI, Planul național de investiții, va continua cu un plan similar. Una din direcțiile clare prevede construcția de centrale în cogenerare pentru marile orașe. Constanța suferă, Timișoara suferă, Craiova suferă, Turnul Severin… sunt orașe mari cu centrale vechi, ineficiente, iar populația nu-și mai poate permite să plătească prețul gigacaloriei produsă ineficient, și nici primăria nu-și mai permite să plătească în fiecare an o contribuție sau co-finanțare pentru populație”.

Tarnița intră în ședința de guvern săptămâna viitoare

Centrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița va intra, sub forma unui parteneriat public-privat (PPP) în ședința de guvern de săptămâna viitoare.

”E o veste bună nu doar pentru cei care se ocupă de hidro, ci pentru cei care se ocupă de regenerabile. Astfel, vom ajunge să avem un sistem de stocare de mare capacitate, eficient… Elveția a dat în folosință o centrală similară cu cea de la Tarnița în urmă cu doi ani. În Europa sunt peste 340 de astfel de centrale. Austria își construiește acum patru, pe lângă cele deja existente. Avem perspective reale, de viitor, să construim zona de regenerabile. Mai ales că suntem gata cu metodologia pentru Contractele pentru Diferență (CfD)”, a mai spus Anton.

Răspunzând unei întrebări, ministrul a apreciat că mecanismul Contractele pentru Diferență ar putea intra în funcțiune înainte de finalul acestui an.

Nuclearul este ”spectaculos și super-necesar”

România trebuie să construiască cele două reactoare de la Cernavodă. ”Cele două reactoare se construiesc cu partenerii aleși prin licitație internațională. […] După ce, o vreme, relațiile au lâncezit, acum s-au accelerat și discuțiile sunt pragmatice. Sigur, pe lângă cele două unități, mai avem de re-tubat Unitatea 1 și apoi, Unitatea 2. Avem discuții cu experți și pentru aceste proiecte”, a mai spus Anton.

Este România independentă energetic?

”A existat o lungă perioadă de timp în care România a vrut să fie independentă din toate punctele de vedere. Nu trebuia să importăm nimic, trebuia să fabricăm noi tot și să fim cei care producem tot… ca-ntr-o feudă. Acum suntem membri ai Uniunii Europene, ai unei comunități de energie, în cadrul căreia energia circulă… Prețurile nu pot fi controlate, ci sunt cele medii ale zonei. Înseamnă că nu guvernul face importuri și exporturi de energie, ci [acestea] se fac pe baze comerciale. Sunt perioade în care importăm și perioade în care exportăm. Nu trebuie să ne speriem decât în momentul în care nu mai producem nimic. Mesajul pe care îl dau este: noi trebuie să producem energie, nu pentru a deveni independenți din punct de vedere energetic, ci pentru a avea o țară sigură, care să asigure stabilitatea în zonă”, a conchis Anton.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

1 thoughts on “Ministrul Energiei, Energy Strategy Summit: Tarnița intră în ședință de guvern; negocieri cu UE pentru certificatele de CO2”

  1. Remarc modul exemplar in care dl ministru se adreseaza studentilor.Dupa o viata petrecuta la catedra este normala atitudinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *