Guvernul canadian va sprijini şi finanța retehnologizarea reactorului 1 şi construcția reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a scris, joi, pe pagina de Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Întâlnirea bilaterală cu Jonathan Wilkinson, ministrul Resurselor Naturale, din Canada, a fost o ocazie bună să discutăm despre proiectele comune pe care le avem în domeniul energiei, în mod special al energiei nucleare. Am transmis că reabilitarea Unității 1 şi Proiectul Unităților 3 şi 4 CNE Cernavodă sunt prioritare, contribuind la asigurarea securității energetice şi la realizarea obiectivelor de decarbonizare. Ambele țări, Canada ca furnizor de tehnologie şi România ca beneficiar au o responsabilitate uriaşă în gestionarea acțiunilor necesare dezvoltării Proiectului Unităților 3 şi 4 într-un termen durabil. Ministrul Wilkinson mi-a transmis că avem sprijin şi finanțare din partea guvernului canadian pentru retehnologizarea reactorului 1 şi pentru construcția reactoarelor 3 şi 4. I-am mulțumit colegului meu canadian pentru suportul acordat şi pentru buna colaborare pe care o avem”, a menționat Popescu.
Ministrul de resort a menționat că, în cadrul aceleiaşi întâlniri, s-a discutat şi despre pregătirea unei noi generații de specialişti în dezvoltarea domeniului nuclear.
„(…) am discutat şi despre importanța deosebită pe care trebuie să o acordăm pregătirii unei noi generații de specialişti în dezvoltarea domeniului nuclear, iar aceasta implică nu numai absolvenți ai facultăților din domeniul fizicii şi ingineriei nucleare, ci şi din alte domenii conexe, necesare dezvoltării infrastructura instalațiilor nucleare. De aceea, am căzut de acord că este nevoie de o mai mare implicare şi cooperare între state, dar şi între companii şi universități. Pentru că aşa cum am mai spus decarbonizare fără energie nucleară nu se poate”, subliniat Virgil Popescu, potrivit Agerpres.
În august 2021, România a semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu Canada pentru a consolida şi susține în continuare cooperarea în proiecte civile de energie nucleară, ca urmare a unei relații de 55 de ani între Canada şi România în industria nucleară.
Proiectul Unităților CANDU este inclus în Strategia Energetică a României, pentru perioada 2019 – 2030, cu perspectivă pentru 2050, precum şi în Planul Național Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenței energetice a României şi al atingerii obiectivelor de decarbonare ca stat membru al UE. În acest sens, România a semnat la 9 octombrie 2020 un Acord Interguvernamental privind cooperarea în domeniul proiectelor de energie nucleară, care a fost ulterior ratificat şi de Parlamentul României, prin Legea nr. 199/2021, având un sprijin larg şi fiind adoptat cu o majoritate de voturi.