Acasă » Petrol și Gaze » Ministrul Energiei: Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, altfel riscăm să pierdem fonduri europene

Ministrul Energiei: Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, altfel riscăm să pierdem fonduri europene

25 februarie 2020
Consumatori
energynomics

Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, iar cea de energie electrică, la 31 decembrie 2020, altfel riscăm să nu mai putem utiliza fonduri europene, din cauza infringementului pe care îl are România în sectorul gazelor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Întrebat de jurnalişti cum va fi liberalizată piaţa de energie şi gaze dacă OUG 1/2020, care prevede acest lucru, va fi respinsă de Camera Deputaţilor, aşa cum s-a întâmplat la Senat.

Popescu a precizat că, în acest caz, liberalizarea va fi inclusă în modificările care se operează acum în Parlament la Legea 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic, conform Agerpres. „Părerea mea este că OUG 1 va trece de Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, am avut discuţii în Comisia de industrii şi servicii săptămâna trecută, cu ANRE şi cu preşedintele Iulian Iancu, iar acele modificări privind liberalizarea pieţei gazelor la 1 iulie şi a pieţei de energie electrică la 31 decembrie vor fi puse în Legea 123, care se află la raport”, a susţinut ministrul.

El a reiterat faptul că nu va creşte niciun preţ de la 1 iulie. „Sunt două paliere: OUG este în dezbatere în Camera Deputaţilor, nu ştiu când va ieşi, cât timp nu va ieşi ea este în vigoare. În Paralel, se discută modificarea Legii 123, legate şi de Regulamentul 943 şi acolo vor fi introduse prevederile referitoare la liberalizare. Este un lucru asumat, a fost ultima mea discuţie din Comisie”, a precizat oficialul guvernamental.

Popescu a amintit că liberalizarea a fost agreată cu Comisia Europeană şi este o condiţie pentru ridicarea procedurii de infringement. „Astfel încât să nu avem surpriza că nu mai putem folosi fonduri europene din cauza acelui infringement”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *