Acasă » Electricitate » Ministrul Energiei reia ideea construirii unui singur reactor la SNN

Ministrul Energiei reia ideea construirii unui singur reactor la SNN

1 august 2019
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

Ministrul Energiei a reiterat ideea construirii unui singur reactor nuclear la Cernavodă, în cazul în care tranzacția cu partea chineză nu se finalizează. Inițial, o declarație similară a fost făcută de către secretarul de stat Doru Vișan, în cadrul unei conferințe de la începutul lunii iunie.

”Am convenit cu investitorii chinezi să accelerăm discuțiile. Suntem în plin proces de negociere a acordului interguvernamental dintre România și China. Investiția asta nu trebuie făcută oricum. Trebuie să platim un preț normal, nu exagerat. Suntem în faza negocierilor. Acestea pot avea rezultate pozitive sau negative…Dacă nu avem rezultate pozitive, atunci soluția de rezervă este că Romania va construi singura un reactor, prin Nuclearelectrica. Pentru că ne-am apucat să promovăm contractul pentru diferență”, a declarat Ministrul Energiei, Anton Anton, citat de e-nergia.ro.

„Din punctul meu de vedere, nuclearul capătă o importanță tot mai mare. Fie cu varianta actuală, fie printr-o altă abordare – oricare din ele este benefică – trebuie să mai dezvoltăm cel puțin una sau două capacități nucleare în România…Materializarea negocierii (cu chinezii de la CGN) dacă se face, va fi un lucru extraordinar. Dacă nu se va materializa, există studii… și se va face cel puțin o capacitate”, a spus anterior Doru Vișan.

„Dacă noi creăm cadrul investițional nu cred că nu se va face. Am vrut să subliniez necesitatea de a promova în continuare energie nucleară în România, ca energie de bază, de care avem nevoie.”

1 thoughts on “Ministrul Energiei reia ideea construirii unui singur reactor la SNN”

  1. Inafara de dl Visan, mai intelege cineva din persoanele cu putere de decizie rolul energiei nucleare ?se pare ca nu daca de 20 de ani au loc numai discutii.Asteptati sa va dea UE voie, cand am sa ajung eu comisar european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *