Acasă » Electricitate » Ministrul Energiei: Turbinele eoliene, esențiale la acoperirea vârfului de consum

Ministrul Energiei: Turbinele eoliene, esențiale la acoperirea vârfului de consum

11 ianuarie 2017
Consumatori
energynomics

Turbinele eoliene au fost estimate să asigure o producție de 2.000 de MW în seara de marți, contribuind la acoperirea consumului de electricitate aflat acum la niveluri record, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Astfel, energia eoliană a fost estimată să acopere aproape 20% din consum, în condițiile în care la nivel național, în aceste zile geroase, se utilizează circa 9.700 de MW în perioada de vârf.

„Începem să avem o producție mare și pe zona de energie eoliană. Dacă ieri(luni-n.e.) producția era de 400 de MW, în acest moment suntem la 1.500 de MW și în creștere. Estimăm că la vârful de consum, ora 19:00 — 20:00 (de marți- n.e.), să fie undeva la 2.000 de MW produși din turbinele eoliene”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

El a adăugat că vitezele prognozate ale vântului pentru Dobrogea sunt optime pentru funcționarea turbinelor eoliene.

„Într-adevăr, turbinele au un sistem de protecție în cazul în care vântul depășește 80-100 km/h, dar, din ceea ce a emis ANM, vântul va fi undeva la 55-60 de km/h, deci optim pentru producția de energie”, a adăugat Petcu.

Totodată, el a arătat că miercuri va avea loc o întâlnire între Hidroelectrica și Apele Române, având în vedere faptul că debitul Dunării este foarte scăzut și ar putea ajunge în următoarele patru zile la un minim de 1.800 de metri cubi pe secundă.

„Avem rezerve în lacuri, acumulate de-a lungul timpului, care ne dau un confort, iar pe hidro acționăm doar când este nevoie de capacități suplimentare”, a dat asigurări ministrul.

CE Oltenia nu are strategii pentru vreme rea

Petcu a mai spus că este nemulțumit de faptul că, în cadrul CE Oltenia, nu s-au făcut strategii privind acțiunile care ar trebui întreprinse în caz de vreme rea, când ar fi nevoie ca centralele să funcționeze la capacitate maximă.

„M-a nemulțumit ce s-a întâmplat în ultimele luni la CE Oltenia, unde stocul de cărbune în mine este foarte bun, aproape de 400.000 — 500.000 de tone, din păcate transportul acestui cărbune către centrale nu a fost optimizat, n-a fost făcut în timp optim. Noi am suplimentat cu patru garnituri a câte 22 de vagoane cu locomotive echipate pentru transport. Au apărut probleme la descărcare, din cauza gerului, pentru că îngheață cărbunele, avem cantități pe care reușim să le descărcăm în cursul zilei de astăzi, dar vom asigura vârful, vom continua ritmul de descărcare. Vom face o analiză să vedem de ce acești oameni care au condus și au fost responsabili de acest lucru nu au evaluat și nu au încercat să meargă și pe o situație în care CE Oltenia ar putea să meargă la capacitate maximă cu toate grupurile și cât, luând în calcul o vreme rea, cât ai putea să reziști”, a susținut ministrul.

Potrivit acestuia, la Turceni au fost oprite două grupuri, pentru reparații, însă în rest nu sunt probleme.

România a consumat luni și în noaptea de luni spre marți o cantitate record de gaze naturale, respectiv 72,4 milioane de metri cubi pe zi, iar pentru marți se estimează niveluri similare.

„Ne pregătim pentru această noapte să asigurăm aceeași funcționalitate, aceeași capacitate de producție, același import, aceeași rezervă care să fie disponibilizată din rezerva de gaze. Estimăm și în această noapte același vârf, 71-72 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiți să acoperim aceste vârfuri”, a susținut ministrul.

Vârfuri de consum

Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depășit în luna decembrie 2016.

„Menținem funcționarea celor trei centrale, Elcen București, Brazi și Galați, pe păcură. Avem cantitățile necesare de păcură pentru funcționare”, a spus ministrul.

Petcu a adăugat că, miercuri, la ora 13:00, va avea loc o nouă ședință a comandamentului.

„Există o prognoză suplimentară care a fost emisă astăzi de ANM, în sensul că, începând cu ora 22:00, tot pe zona Dobrogea, din păcate, cea mai defavorizată, vom avea viscol puternic. Am luat legătura cu Enel Dobrogea și cu Electrica Muntenia, cărora le-am spus să fie pregătiți. Avem echipamentele speciale, șenilatele de la Armată cu care să intervenim dacă va fi cazul”, a arătat el.

Șeful de la Energie a adăugat că a cerut distribuitorilor de gaze să fie pregătiți în cazul în care va fi nevoie de intervenții suplimentare.

„Avem grupuri pornite la Turceni și Rovinari, suplimentar și la CE Hunedoara”, a subliniat ministrul.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi avertizări meteo Cod galben și Cod portocaliu de ninsori și viscol, valabile în 15 județe și în municipiul București, începând de marți seară, până miercuri seară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *