Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, joi, că nu va face minerilor promisiuni pe care nu le poate îndeplini şi că se va duce în Valea Jiului să discute ”cu fiecare în parte” după ce soluţiile vor fi gata.
După ce bugetul Ministerului Energiei a fost aprobat în comisiile parlamentare de specialitate, el a fost întrebat de jurnalişti dacă s-a rezolvat situaţia minerilor din Valea Jiului, în condiţiile în care aceştia trebuie să-şi primească salariile zilele acestea.
„Situaţia minerilor este rezolvată, sunt două acte normative, unul care le rezolvă problemele de natură salarială şi celălalt care rezolvă problemele care nu sunt de natură salarială. În aceste zile, în această săptămână, se rezolvă aceste probleme”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.
Jurnaliştii au dorit să afle dacă oficialul se va duce în Valea Jiului.
„Eu am spus că atunci când soluţiile sunt gata mă voi duce să discut cu fiecare în parte, în Valea Jiului. Dacă ne uităm în urmă, sâmbătă şi duminică nu erau rezolvate problemele care nu sunt de natură salarială şi am discutat cu sindicatele de la toate minele… şi premierul, să căutăm soluţii. Acestea au fost găsite luni. Deci în momentul când am găsit soluţiile pe termen scurt, le-am anunţat”, a spus ministrul.
În opinia sa, problemele trebuie rezolvate şi pe termen mediu.
„Eu nu vreau să fac promisiuni pe care nu le pot acoperi şi cred că ceea ce s-a întâmplat în weekend în Valea Jiului, acele promisiuni populiste de la alţi colegi de la alte partide nu-şi aveau rostul. Minerii sunt oameni oneşti, simpli, cărora trebuie să le spui soluţii, să le spui direct, nu să-i păcăleşti sau să-i minţi. Eu n-o să fac niciodată asta şi când avem toate soluţiile pregătite o să merg să le discut”, a mai arătat Popescu.