Veniturile totale ale Primăriei Municipiului București în acest an au fost de 3,4-3,5 miliarde lei, iar în septembrie încasările au fost de 99%, a declarat ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, în urma controlului special efectuat de MF.
El a precizat că ”bani au existat, dar nu au ajuns unde trebuie”. El a mai afirmat că la datorii ”situația arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public”, conform News.ro.
”M-am uitat la buget şi bugetul a avut aceste sume prinse în buget, ele au fost prinse pe trimestre, doar că dacă ne uităm la execuţie – şi aici mi-a atras atenţia: la energia termică a fost plătită doar 338 milioane lei până în septembrie, din 935 milioane lei, cât este pentru tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 milioane de lei, din 1,4-1,5 miliarde lei”, a mai spus ministrul de Finanţe.
El a subliniat că bani au fost trimişi la primărie, iar suma colectată a fost mai mare decât în 2019.
”Pornind de aici, am mers mai departe şi m-am uitat la datorii. Şi aici situaţia arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public. Repet, încasările în septembrie erau la 99%, bugetul a fost construit pe aceste încasări. Banii erau distribuiţi pentru plata subvenţiilor…această plată nu s-a făcut. Şi aici vine rolul acestei inspecţii”, a precizat oficialul.
În acest moment, Primăria Municipiului Bucureşti are datorii către Elcen şi RADET de 837 milioane lei, a adăugat Cîţu.
Despre plata subvenţiei la energie, Cîţu a afirmat că banii nu au ajuns acolo unde trebuie.
”Încă de la primul moment la Ministerul de Finanțe, am cerut o situație a controalelor activității financiare sau a modului în care a fost cheltuiți banii publici în instituțiile statului. Am cerut această situație pentru toate instituțiile statului. Bineînțeles, situația pe care am primit-o a fost departe de a fi îmbucurătoare, am găsit companii care nu au avut o analiză a situației economico-financiare făcută în ultimii 10-15 ani. Inspecțiile de la Ministerul Finanțelor Publice au ocolit foarte multe dintre aceste companii ani la rând. Printre acestea, era și Primăria Municipiului București”, a spus ministrul.