Acasă » Regenerabile » Ministrul Mediului: Pe 5 mai începe înscrierea persoanelor fizice pentru programul Casa Verde

Ministrul Mediului: Pe 5 mai începe înscrierea persoanelor fizice pentru programul Casa Verde

5 aprilie 2023
Mediu
energynomics

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunță că pe 28 aprilie va începe înscrierea instalatorilor în programul Casa Verde, care prevede finanțări pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe locuințe. Din 5 mai va începe înscrierea persoanelor fizice, ministrul anunțând că aplicația informatică pentru acest program este pregătită, conform News.ro.

”În niciun caz nu este mai îngreunat, înțeleg supărarea unor instalatori care nu mai decid ei cine să beneficieze de această finanțare. Programul porneşte cu înscrierea instalatorilor, pe 28 aprilie, cu lansarea primului apel de cereri de finanțare pe 5 mai, după care, din două în două zile, se vor lansa, pentru fiecare regiune în parte. Descărcăm de o presiune sistemul informatic astfel încât nu toată țara aplică în acelaşi timp, ci aplicațiile, cererile de finanțare se vot încărca de către beneficiari pe regiuni. Bugetul pe regiuni se stabileşte proporțional cu numărul de case individuale intabulate pe fiecare regiune în parte”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri, într-o conferință de presă.

El a subliniat că anul trecut instalatorii au fost cei care au adunat cererile, stabileau cine este încărcat în sistem şi în ce ordine şi chiar cine ar avea sau nu ar avea dreptul de a primi finanțare.

”A fost un model greşit pe care a trebuit să-l ducem la bun sfârşit pentru că a fost pe o finanțare parțial europeană şi unde regulile au fost stabilite de la bun început şi ele nu puteau fi modificate în timpul jocului. Am închis acel apel de proiecte. (…) Anul acesta se încarcă buletinul de identitate şi extrasul de carte funciară, acestea sunt cele două documente cu care se poate încărca orice cerere de finanțare, trebuie să demonstreze în acelaşi timp că nu are datorii la bugetul local şi la bugetul de stat, atât”, a adăugat ministrul.

Anul trecut, Administrația Fondului pentru Mediu a semnat peste 40.000 de contracte în cadrul acestui program.

Un comentariu la „Ministrul Mediului: Pe 5 mai începe înscrierea persoanelor fizice pentru programul Casa Verde”

  1. Pingback: Ministrul Mediului: Pe 5 mai începe înscrierea persoanelor fizice pentru programul Casa Verde - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *