Ministerul Finanțelor Publice a atras miercuri un miliard de euro de pe piețele financiare internaționale la cel mai mic cost din istorie, de 2,15%, prin redeschiderea unei emisiuni lansate în luna mai a acestui an, cu maturitate de 12 ani, informează ministerul printr-un comunicat de presă.
„Emisiunea a fost realizată la cel mai scăzut cost aferent unui împrumut al statului român prin emitere de euroobligațiuni, de doar 2,150%, mai redus cu 0,842%, față de cel obținut în luna mai. Gradul de suprasubscriere, de peste 2,5 ori, demonstrează interesul solid al investitorilor care au participat printr-un număr de 130 de conturi”, se menționează în comunicat.
Emisiunea a fost lansată la un randament inițial de 2,30% și, în doar câteva ore, urmare a interesului major din partea investitorilor, s-au acumulat ordine de subscriere în valoare de peste 2,5 miliarde de euro.
Potrivit reprezentanților MFP, suprasubscrierea semnificativă venită din partea unor investitori pe termen lung a făcut posibilă reducerea succesivă a randamentului până la nivelul de 2,15%, prima de emisiune plătită de statul român fiind foarte mică în condițiile actuale de piață, de doar 0,03% (3 puncte de bază).
„Prin această tranzacție avem încă o confirmare a percepției foarte bune și a încrederii investitorilor în sustenabilitatea economiei românești, într-un context marcat de o serie de incertitudini cum ar fi efectele Brexit și alegerile din perioada următoare. Testul pieței este întotdeauna unul foarte relevant și rezultatul acestei emisiuni, concretizat prin cel mai scăzut cost înregistrat de România pentru un astfel de instrument, coroborat cu interesul, calitatea și gradul de diversificare al bazei investiționale, confirmă încrederea în fundamentele și perspectivele economice pe termen mediu și lung ale României. Trebuie menționat faptul că nu doar contextul unor dobânzi minime istorice la nivel global a condus la acest cost minim înregistrat de statul român, ci și reducerea semnificativă a marjei de risc de credit a României de aproximativ 0,48% (48 de puncte de bază) în doar 4 luni. Lucru care reflectă percepția mediilor investiționale bazată pe contextul macroeconomic solid, cât și pe potențialul economic al țării noastre”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Cu această emisiune a fost finalizat planul de finanțare externă aferent anului 2016. Ministerul Finanțelor și-a propus pentru acest an atragerea de resurse financiare de pe piețele externe într-un volum de 4,5 miliarde de euro, în funcție de evoluțiile și oportunitățile oferite de aceste piețe.