Acasă » Interes general » Mircea Bica: Nova Power & Gas se axează pe digitalizare, suntem primii care ne-am adaptat noului Cod de rețea

Mircea Bica: Nova Power & Gas se axează pe digitalizare, suntem primii care ne-am adaptat noului Cod de rețea

6 aprilie 2022
Digitalizare
Bogdan Tudorache

Nova Power & Gas activează în domeniul energetic încă din anul 2005. Activitățile firmei includ producția de energie electrică și furnizarea și distribuția de energie electrică și gaze, iar compania se află printre primele care au reușit să se adapteze cerințelor noului Cod de rețea.

”Folosim soluții digitale în toate aceste activități, inclusiv în distribuția energiei electrice. În partea de furnizare avem soluții digitale de automatizare a proceselor, de la contractare și până la facturare”, a spus Mircea Bica, CTO, Nova Power & Gas, în cadrul conferinței DigitALL 2022, organizate de Energynomics.

Din 2014, compania a devenit producător de energie regenerabilă – fotovoltaică. „Aplicăm soluții digitale de monitorizare și eficientizare a producției, iar ultimul proiect pe care l-am dezvoltat și pus în funcțiune anul trecut, în septembrie – o centrală pe gaz natural care furnizează servicii de sistem, complet automatizată, folosește tehnologie digitală de ultimă oră atât în partea de procese interne, cât și în partea de interfață cu operatorii de rețea – respectiv cu operatorii de sistem – respectiv Transelectrica. Suntem foarte bine ancorați în piața de energie electrică, atât din punct de vedere comercial, cât și pe diverse tehnologii”, a adăugat Mircea Bica.

”Avem o SCADA locală care asigură interfața între procesele tehnologice ale centralei, ale grupurilor, deci culege date de la grupurile respective, le procesează și le transmite printr-un protocol acceptat de către operatorii de rețea, respectiv Electrica și operatorul de sistem – Transelectrica, pentru a ajunge în sistemele lor de monitorizare și control. De asemenea, pe lângă datele tehnice care ajung la ei – respectiv curent, măsuri, sarcini, putem primi și dispoziție de dispecer, respectiv de încărcare-descărcare, pornire-oprire a grupurilor. Totul se întâmplă în format digital, prin platformă. De asemenea, suntem integrați în platforma pieței de echilibrare a Transelectrica, tot printr-un format digital. Pe noile norme tehnice suntem primii care am reușit să facem acest lucru. Noul Cod de rețea a venit cu cerințe suplimentare și suntem primii care am reușit să facem acest lucru, odată cu intrarea în vigoare a cerințelor tehnice din noul Cod de rețea”, a explicat Mircea Bica.

Tehnologia cea mai interesantă în prezent, cea mai în trend, este producția din surse regenerabile, în special fotovoltaice. Nova Power & Gas urmărește însă și tehnologii clasice care pot să asigure integrarea acestor energii regenerabile în sistem. “E nevoie și de tehnologii clasice, iar legătura și modul de funcționare integrat într-un sistem a acestor diverse tipuri de tehnologii se face prin digitalizare și automatizare”, a mai spus Mircea Bica.

Conferința DigitALL 2022 a fost organizată de Energynomics, în parteneriat cu reputate organizații precum CIO Council și BusinessMark, cu susținerea partenerilor noștri: ACE – Industrial Software Solutions, Eaton Electric, Nova Power & Gas, Procesio, SAS Romania, Safetech Innovations, Siemens România.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *