Legea privind respectarea standardului NZEB (Nearly Zero Energy Buildings) la construirea clădirilor noi nu se respectă, a declarat, marţi, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), Martin Moise, în cadrul unui eveniment organizat de Energynomics.
„Atunci când vorbim de energie regenerabilă nu vorbim doar de sectorul energetic, nu vorbim doar de parcuri de sute de megawaţi. Tranziţia energetică prin care trebuie să treacă Uniunea Europeană nu se referă doar la sectorul energetic, se referă la tot, la întreaga economie. Trebuie să vorbim foarte mult de clădiri. Cred că acolo ar trebui să ne uităm şi aceea este o zonă deficitară în România. (…) Legea 101 prevede că toate clădirile noi din România care obţin autorizaţie de construire după 1 ianuarie 2021 trebuie să fie cât mai aproape de standardul NZEB – Net Zero Emission Building, şi mai mult decât atât, trebuie să-şi genereze 30% din consumul de energie primară din surse regenerabile de la faţa locului sau la maximum 30 de kilometri distanţă. Aş fi curios să facem un clasament şi să ne uităm pe autorizaţiile de construire emise în ultimele 7 luni în ţară, să vedem câte autorizaţii chiar prevăd acest lucru. Legea nu se respectă”, a afirmat Martin Moise, citat de Agerpres.
„Avem un cadru de reglementare care teoretic ar trebui să ne ducă în acea direcţie, pe care pur şi simplu nu îl respectăm. Poate că e prea ambiţioasă acea cifră de 30%, poate că am lăsat prea multe portiţe în lege ca să o eludăm sau să mergem pe lângă ea – într-adevăr, există undeva o prevedere: cu excepţia faptului în care se demonstrează a fi ineficientă economic. Şi dacă avem cadrul de reglementare creat, încă nu am ajuns cu mesajul până în fiecare sat, până la fiecare primar care trebuie să semneze o astfel de autorizaţie de construire, care probabil nici nu ştie că există această lege. E o problemă de precepţie, de conştientizare, de a înţelege cum trebuie să fac lucrurile. Românul normal, dacă se apucă acum să-şi facă o casă nouă, o va face la fel cum a făcut-o şi în trecut”, a menţionat Martin Moise.