Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » MOL a inaugurat o benzinărie în care a implementat conceptul Fresh Corner

MOL a inaugurat o benzinărie în care a implementat conceptul Fresh Corner

29 iulie 2015
Consumatori
energynomics

MOL România a inaugurat marţi, lângă Ploiești, prima benzinărie în cadrul proiectului pilot de introducere a conceptului Fresh Corner, în urma unei investiţii de tip greenfield de 1,5 milioane de euro, care s-ar amortiza în opt ani, a anunțat grupul. Compania petrolieră spune că va mai deschide în acest an încă patru astfel de stații, în București și Sibiu. Compania intenționează să înnoiască o parte a rețelei de distribuție în 2016.

Lars Höglund, vice-președinte senior al grupului MOL, responsabil de segmentul Retail, a declarat că în Europa de Est sunt în prezent 21 de astfel de proiecte Fresh Corner implementate la staţiile grupului, iar până la sfârşitul lunii august vor fi 30 în total. În plus, reprezentantul MOL a declarat că investiţiile totale ale grupului în România vor atinge 20 milioane euro în acest an.

„Având o prezență regională, MOL a identificat noi moduri de a valoriza rețeaua sa de benzinării, definind o nouă ofertă relevantă pentru clienții săi, cu accent pe cafea, produse alimentare proaspete și o gamă extinsă de cumpărături pentru acasă, plasate conform unui nou design al interiorului magazinului”, a declarat Lars Höglund.

Potrivit acestuia, obiectivul grupului este să se poziţioneze în primele trei locuri pe orice piaţă pe care activează. În prezent, MOL este lider în Ungaria, Croaţia şi Slovacia, şi pe locul 2 în Cehia.

Oficialul MOL precizează că, odată cu lansarea acestui nou proiect, nu încearcă să fie un supermarket, care să ofere „de toate pentru toţi”, cu toate că anumite produse este posibil să aibă aceleaşi preţuri ca într-un supermarket.

„Dar când propunem o ofertă cu produse de patiserie, nu mai gândim ca o companie petrolieră, ci venim pur şi simplu în întâmpinarea preferinţelor clienţilor noştri”, a adăugat vice-președintele senior al MOL.

„În România am organizat o serie de focus grupuri pentru selecția aromelor de cafea și a produselor de patiserie. Vom monitoriza cu atenție cum va fi integrată noua ofertă de produse în obiceiurile de cumpărături zilnice ale șoferilor români”, a declarat și Camelia Ene, head of retail la MOL România.

MOL are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 țări, din care aproximativ 200 în România.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *