Acasă » Petrol și Gaze » MOL Grup încheie procesul de achiziție a Grupului Aurora

MOL Grup încheie procesul de achiziție a Grupului Aurora

12 noiembrie 2019
Petrol și Gaze
energynomics

Grupul MOL anunță că, începând de la 31 octombrie 2019, a achiziționat 100% din acțiunile Aurora, o companie germană din materiale compozite de plastic. Ca urmare a acestei achiziții, Grupul MOL își consolidează poziția în segmentul materialelor compozite sustenabile, reciclate și ca furnizor pentru industria de automobile.

Odată cu achiziționarea Aurora, MOL Group își extinde portofoliul de produse datorită expertizei Aurora în ingineria de materiale plastice și materiale pe bază de polipropilenă reciclată.

Aurora, cu unități de producție situate în apropiere de fabrici auto și clustere de conversie a materialelor plastice în landul Baden-Württemberg, Germania, are un model de afaceri unic în circuit închis. Aurora colectează deșeurile de plastic industriale, le reciclează și apoi perfecționează proprietățile materialului într-un plastic îmbunătățit care se potrivește cerințelor clienților din industria producătoare auto

„Produsele Aurora pe bază de reciclare completează foarte mult linia noastră actuală de produse, subliniind eforturile tot mai mari de dezvoltare sustenabilă. Pe măsură ce ne dorim să consolidăm prezența Grupului MOL ca furnizor al industriei auto, realizăm că fabricarea de materiale compozite este o activitate cheie pe care dorim să o integrăm în portofoliul nostru de afaceri”, a declarat Ferenc Horváth, vicepreședinte executiv al MOL Group, responsabil pentru segmentul Downstream.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *