Monsson Group va demonta turbinele unui parc eolian de 27 MW din judeţul Constanţa, din cauza nefezabilității păstrării lui, titrează Mediafax. Condițiile apărute în piața de energie prin recentele abordări legislative au determinat ca parcul să nu fie pus în funcțiune vreodată, spun reprezentanții din România ai grupului.
„În urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani şi a incertitudinii din piaţa de energie regenerabilă, Monsson Group a decis împreună cu partenerii din proiect demontarea turbinelor eoliene din CEE Târguşor de 27 MW (judeţul Constanţa). Din păcate, schimbarea majoră a legislaţiei energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimaţi iniţial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene”, se arată într-un comunicat al companiei semnat de Sebastian Enache, business development manager.
Monsson va păstra infrastructura parcului eolian şi staţia de transformare.
Înfiinţat în anul 1997, Monsson Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, cu un portofoliu de investiții de peste 200 de milioane de euro, bani alocați pentru construcţia şi operarea de parcuri eoliene şi fotovoltaice. În prezent, Monsson Group desfăşoară operaţiuni în 20 de ţări de pe patru continente.