Monsson Middle-East, companie din grupul Monsson, a lansat prima stație de desalinizare prin osmoză inversă, alimentată cu surse regenerabile de energie şi complet automatizată, anunță un comunicat al firmei.
“Staţia de desalinare alimentată cu energie din surse regenerabile este un proiect revoluţionar în Qatar ce oferă apă proaspătă cu costuri reduse de energie şi consum. Credem că aceasta este calea de urmat şi soluţia perfectă pentru a face faţă cererii crescute de energie fără să utilizăm însă resursele preţioase de combustibil fosil. Obiectivul nostru este să ne bazăm pe forţa naturii pentru a crea energie electrică consistentă şi durabilă”, a declarat beneficiarul proiectului, Ali Hussain Al-Sada.
Tehnologia implementată reprezintă o soluție pentru obținerea de apă potabilă în multe regiuni cu rezerve insuficiente, a subliniat Sebastian Enache, Director de Dezvoltare la Monsson.
„Experienţa noastră vastă în găsirea soluţiilor adaptate schimbărilor climatice ne-a condus către dezvoltarea acestei tehnologii şi suntem încântaţi să o împărtăşim cu Qatar. Aceasta este soluţia noastră pentru a veni în întâmpinarea ţărilor preocupate de diminuarea rezervelor de combustibili fosili. În Qatar, obiectivul după care ne ghidăm este acela de a găsi soluţii tehnice pentru producerea apei potabile într-un mod durabil, care să nu depindă de energia produsă de combustibilii fosili. Lucrând în tandem cu natura, am găsit soluţia. Lansarea proiectului în Qatar reprezintă piatra de temelie pentru viitor. Sperăm să răspândim această tehnologie în întreaga regiune cât şi în alte ţări unde apa potabilă reprezintă o reală problemă”, a declarat el.
Noua staţie permite producerea apei potabile cu costuri mai mici comparativ cu cele ale apei achiziţionate local și zonele izolate pot fi aprovizionate facil cu energie electrică si apă potabilă, susține constructorul proiectului. Tehnologia se poate aplica în orice zonă aridă de deşert cu acces la apă sărată, mai explică Monsson. Energia electrică produsă se utilizează pentru desalinare şi alţi consumatori locali, iar excesul se injectează în reţeaua naţională.
În completarea acestei tehnologii, Monsson a dezvoltat, împreună cu parteneri olandezi, un concept de seră ce poate funcţiona eficient în zone aride, deşertice, producând legume pe toată perioada anului, la o treime din costurile actuale, datorită proiectării speciale, ce conduce la consumuri reduse de apă şi energie. Sistemul este complet automatizat, cu funcţii de comandă şi control de la distanţă.