Acasă » Electricitate » Monsson: Proiectul hibrid de la Mireasa 1 va furniza 50 MW în bandă în orice interval orar

Monsson: Proiectul hibrid de la Mireasa 1 va furniza 50 MW în bandă în orice interval orar

23 octombrie 2023
Electricitate
energynomics

Prima etapă a proiectului de stocare a energiei regenerabile în baterii al Monsson Group este finalizat, a declarat Bogdan Bădoi, Electrical Engineer, Monsson Group.

„Prima etapă, cu o putere instalată de 6 MW, este gata”, a spus el, în cadrul conferinței ”Mai multe regenerabile pentru România”, organizate de Energynomics.

Proiectul face parte dintr-o investiție mai amplă de hibridizare a centralei fotovoltaice de 50 MW Mireasa 1 din județul Constanța. Acest parc eolian a fost pus în funcțiune în urmă cu 10 ani.

Totodată, sistemul de baterii este alimentat și de un parc fotovoltaic.

Potrivit lui Bădoi, întregul sistem de producție și stocare a energiei va furniza 50 MW în bandă în orice interval orar.

„Va asigura eliminarea volatilității energiei eoliene și fotovoltaice și va eficientiza partea de cost al energiei prin stocarea în momentele de sarcină în sistem și livrarea în gol de sarcină. Odată cu apariția a tot mai multor unități regenerabile va fi nevoie de stabilitate în sistem”, a adăugat el.

Decizia de a investi în acest sistem de stocare a fost luată de Monsson Group din considerente tehnice și pentru a contribui la atingerea țintelor de decarbonare impuse de Comisia Europeană.

Conferința ”Mai multe regenerabile pentru România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor săi, între care Alive Capital, Astrasun, BCR, EnergoBit, Elektra Renewable Support, Eximprod, Ensys Renewable Solution, ING Bank, LAPP Romania, Metacon, Noark, Photomate, REI Grup, TAW Energy, Volt, Wiren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *