Preţurile energiei de pe piaţa liberă, pentru consumatorii casnici, nu vor mai putea fi mai mici decât cele reglementate, în condiţiile în care pe pieţele angro nu se estimează un trend semnificativ descrescător, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
„Este de lăudat, că, în aceste condiţii, când pe pieţele centralizate preţurile sunt foarte mari, pe piaţa angro încă sunt furnizori care îşi permit să ofere preţuri mai mici decât cele reglementate. Nu ştiu dacă această situaţie se poate menţine pe termen lung, pentru că nu vedem un trend descrescător semnificativ pe pieţele angro”, a spus Nagy-Bege, citat de Agerpres.
În prezent, potrivit comparatorului de preţuri de pe site-ul ANRE, mai există o ofertă a unui furnizor de a livra energie la preţ mai mic decât cel reglementat consumatorilor casnici şi aceasta în condiţiile în care piaţa de energie a fost total liberalizată la 1 ianuarie 2018 şi vara trecută existau în piaţa liberă peste 20 de oferte mai bune decât preţul stabilit de ANRE, conform economica.net.
Întrebat dacă, personal, are un contract de energie pe piaţa liberă şi dacă va reveni în sistem reglementat, vicepreşedintele ANRE a răspuns: „Am contract pe piaţa liberă. Depinde de furnizorul meu. Dacă furnizorul menţine preţul pe care îl am acum, nu am de ce să mă întorc în piaţa reglementată”.
El le-a recomandat consumatorilor ca, înainte de a decide schimbarea furnizorului, să se documenteze foarte atent cu privire la preţurile din piaţă. „Le recomand consumatorilor să se documenteze foarte atent, să urmărească evoluţia preţului reglementat. La energia electrică vom avea preţ reglementat începând cu 1 martie, să folosească comparatorul de preţuri, iar ieri au fost lansate şi aplicaţiile pentru telefoane mobile, atât pentru Android, cât şi pentru IOS, să compare preţul reglementat cu eventualele oferte de pe piaţa liberă şi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Nagy-Bege.