Preţul energiei s-ar putea va tripla în următorii ani, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, dacă nu vor fi construite noi capacităţi de producţie a electricităţii în România, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, într-un interviu acordat Agerpres.
Pentru ca noile centrale să poată fi construite, este nevoie de contracte pe termen lung pentru vânzarea energiei, imposibile conform legislaţiei actuale, fără de care nici o bancă nu va finanţa astfel de proiecte, semnalează Năstase.
”Este o mare problemă aceasta cu imposibilitatea de a încheia contracte pe termen lung şi nu se ştie ce doreşte ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei n.r) să facă. Nu există nicio oprelişte din partea Comisiei Europene şi eu nu înţeleg ce se mai aşteaptă, nu mi-e clar. Este ceva natural să ai un contract pe termen lung, pentru predictibilitate.
”În plus, orice finanţator cere contract pe termen lung pentru energie. Nu le avem? Nu se vor face investiţii…
”Centralele de azi vor deveni din ce în ce mai vechi şi vor fi închise. Spre exemplu, din vreo 3.700 de MW pe cărbune, 2.500 de MW s-a luat deja decizia să fie închişi. Mi se pare corect planul Guvernului de a pune în loc centrale pe gaz. Pentru că, dacă nu le punem repede în loc, vom avea un dezechilibru atât de mare în sectorul energetic naţional încât o să vedem preţuri de trei ori mai mari decât sunt astăzi. O să ajungem la nişte preţuri, poate nu chiar ca în Texas, dar cu siguranţă nesustenabile chiar şi pentru consumatorii casnici, nu mai vorbim de industrie. Pentru că nu avem suficiente interconectări să ne echilibrăm din import, importurile sunt limitate. Situaţia este destul de dramatică”, a spus Năstase.