Acasă » Electricitate » Negocierile pentru Reactoarele nucleare 3 și 4 vor mai dura circa șase luni

Negocierile pentru Reactoarele nucleare 3 și 4 vor mai dura circa șase luni

28 august 2017
Electricitate
energynomics

Adunarea Generală a Acționarilor Nuclearelectrica a aprobat reluarea în septembrie a negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de șase luni, a declarat Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica. “Ieri am avut AGA, unde a fost aprobată mandatarea Consiliului de Administrație care să stabilească termenii și condițiile mandatului de negociere în continuare a acestui proiect. Acest mandat a fost dat ca urmare a aprobării unui memorandum în Guvern în luna iulie cu această tema. Acest mandat stabilește termeni și condiții legat de o negociere timp de șase luni, începând de ieri (joi n.r)”, a afirmat Lulache, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, negocierile pentru reactoarele 3 și 4 vor reîncepe în luna septembrie. “Negocierile fuseseră suspendate din decembrie anul trecut și vor fi reluate în luna septembrie. Eu cred că reactoarele 3 și 4 sunt absolut obligatorii dacă vrem să avem independență energetică și securitate energetică. Este absolut esențial ca statul român să își definească în detaliu rolul, contribuția, aportul, susținerea. Este un proiect viu și dinamic. Partenerii noștri vin cu o solicitare, noi cu un răspuns, deci nu este imposibil ca negocierile să se termine în șase luni, dar nu este nici ușor”, a adăugat Lulache. Totodată, ea a mai spus că este esențial ca decizia privind prelungirea duratei de viață a reactorului 1 să fie luată până la finele acestui an, altfel va fi prea târziu.

Lulache a fost întrebată și despre zvonurile privind preluarea Companiei Naționale a Uraniului de către Nuclearelectrica, informație pe care Lulache a infirmat-o. “Nu există astăzi o discuție între Nuclearelectrica și CNU sau alte instituții. Discuțiile despre raporturile dintre CNU și Nuclearelectrica sunt dezbătute de ani de zile. Am vrut să ne uităm la posibilitatea menținerii în România a ciclului integrat, dar în final CNU a refuzat încheierea contractului. Deci o analiză pe această temă în prezent nu există. Noi am făcut propuneri Ministerului Energiei pe această temă și aceste discuții se pot relua, dar doar dacă există în spate analize, studii de fezabilitate, de mediu”, a mai declarat oficialul Nuclearelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *