Cartierul german din apropierea Berlinului ales de producătorul auto Tesla ca prim sit pentru gigauzina sa europeană așteaptă documentele de la compania americană pentru a rezolva chestiunile birocratice rapid, relatează DPA într-un articol difuzat de ziarul Tagesspiegel. Oficiali ai Landkreis (districtul administrativ) în care se află orașul gazdă Grünheide au declarat că ar putea începe procesul de autorizare imediat ce vor primi documentele de planificare. În ciuda planurilor ambițioase de a începe construcția în 2020, „trebuie respectat cadrul legal”, a comentat Rolf Lindemann, administrator local, potrivit Clean Energy Wire.
Impactul asupra mediului, procesele de participare publică și compatibilitatea cu Legea Federală pentru Controlul Emisiilor trebuie luate în considerare, a mai spus oficialul.
Decizia Tesla de a construi prima sa gigauzină europeană pentru baterii și vehicule în Germania va oferi un impuls enorm tranziției către energia verde și mobilitate electrică, au spus politicienii și experții în mobilitate.