Noul proiect de modificare al legii regenerabilelor ajută doar consumatorii, iar producătorii de energie nu au avantaje, au susținut lideri din industrie prezenți în cadrul evenimentului ”Industria de regenerabile – susţinere pentru promisiunea verde”, organizat joi de energynomics.ro. Proiectul de modificare a Legii 220 se află în dezbatere publică până vineri, 4 noiembrie.
În piață există aproape 700 de companii specializate în producția de energie regenerabilă, din care 500 sunt de dimensiuni mici, cu proiecte de sub 3 MW, susține Zoltan Nagy-Bege, membru în Comitetul de Reglementare al arbitrului pieței, ANRE.
”M-aș fi așteptat să văd interpretări în favoarea micilor jucători (în cadrul noului proiect), din păcate n-am văzut”, susține Nagy-Bege.
”Ideal ar fi fost ca micii producători să aibă o altă schemă, eventual de feed-in (tarife reglementate), care să nu aibă nici o legătură cu autoritatea de reglementare, ca să nu birocratizăm procesul – bineînțeles, în România e foarte greu de realizat așa ceva”, a spus el.
Într-un interviu publicat joi de site-ul Invest Energy, secretarul de stat Corina Popescu a răspuns întrebării dacă investitorii vor mai fi interesaţi de energia verde din România, în lipsa unei scheme de sprijin: „Depinde de dezvoltarea tehnologică. În momentul de față, România are cumva realizată ținta realizată pentru 2020 și mai departe. Dacă noi vom calma și vom stabiliza situația, cred că vor fi investitori interesați de sectorul regenerabilelor. Investițiile nu trebuie să se facă neapărat în baza unor scheme de sprijin”, a spus Corina Popescu.
România și-a realizat țintele de energie verde asumate în fața Uniunii Europene cu ajutorul producătorilor, iar acum îi distruge, a subliniat Claudia Brânduș, președintele asociației investitorilor în eoliene RWEA.
”Noul proiect ajută consumatorul, iar în cazul producătorilor nu sunt avantaje nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”, spune Brânduș.
Asociațiile producătorilor de energie regenerabilă au formulat un răspuns vizavi de noua lege pe care îl vor remite ministerului Energiei cel târziu vineri, 4 noiembrie.