Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, apreciază că sectorul energetic din România are nevoie de investiţii de 4 – 5 miliarde de euro pe an, în următorii zece ani, mai mult cu 1,5 miliarde de euro decât era estimat la începutul anului, scrie Mediafax.
„Când m-am referit la 4 – 5 miliarde de euro, nu m-am referit la foarte multe proiecte noi, m-am referit la tot sistemul, la modernizarea reţelelor de transport, energe electrică, gaz şi ţiţei, explorările şi exploatările de gaz şi petrom, la producţia de energie electrică. Cele 4-5 miliarde de euro anual acoperă o sferă mult mai largă”, a explicat Nicolescu.
Ministrul Energiei a precizat și că firmele de stat vor continua ieșirile pe piața de capital prin listări la bursă. El a arătat că CE Oltenia ar putea fi listată în prima jumătate a anului viitor, iar Hidroelectrica în cea de-a doua jumătate a anului 2015. „Vom continua aceste listări şi vom continua să transmitem un mesaj de seriozitate (…) Aţi văzut, inclusiv la Electrica, ce înseamnă depolitizare şi numirea unor manageri performanţi (…) Oltenia şi Hidroelectrica sunt două companii care au potenţial mare şi vor genera emulaţie pe piaţa de capital”, a mai spus Nicolescu.
La începutul acestui an, necesarul anual de investiţii în energie era estimat la 3,5 miliarde de euro. În martie, șeful privatizărilor din Departamentul pentru Energie spunea că, la nivelul întregii țări, necesarul de investiții în sectorul energetic în următorii 15-20 de ani depășește 30 miliarde de euro. El afirma atunci că investițiile ar urma să fie atrase inclusiv printr-un fond format din participațiile minoritare ale statului la companiile energetice, amintește Mediafax.
Nicolescu a spus, marţi, că pentru companiile controlate de stat există fonduri disponibile pentru investiţii în acest an în sumă de 1,3 miliarde de euro, iar 450 milioane de euro din listarea Electrica sunt destinate unor investiţii viitoare.
Sunt companii care fac lobby la Bruxelles pentru scumpirea gazelor destinate populaţiei
Ministrul Energiei susţine și că unele firme susține la Bruxelles măsuri de creștere a prețului gazelor pentru gospodării.
„Nu o să le dau numele acum, însă ele ştiu foarte bine la ce mă refer. Nici această plângere făcută la DG Enterprise nu a venit aşa, de undeva, nu a picat din cer, dar eu le spun, vă repet, mesajul meu este să-şi folosească banii mai bine, pentru creşterea salariilor propriilor angajaţi, pentru a face investiţii, pentru a face lucruri sustenabile decât să facă acţiuni de lobby la Bruxelles, pentru că nu vor reuşi. Ştiu legislaţia, avem argumente sociale, avem argumente economice, şi am suficientă credibilitate şi dorinţă de a mă bate pentru interesele României acolo”, a explicat ministrul Răzvan Nicolescu, citat de Mediafax.
Subiectul discuției privește propunerea Departamentului pentru Energie înaintată Comisiei Europene de a amânarea cu doi ani și jumătate calendarului de liberalizare a prețului gazelor pentru populație, precum și menținerea, până cel puțin la 1 iulie 2016, a prețului actual al gazelor produse intern.
Oficialul nu a scos din calcul și ajungerea la Curtea Europeană de Justiție pentru a câștiga această cauză. El a explicat că în procedura de infringement declanşată împotriva României se vorbeşte că liberalizarea nu se face în mod corect, în sensul că se dă prioritate consumatorului casnic din România la gazul din intern.
„Sunt două lucruri separate, în primul rând trebuie să finalizăm această procedură de infrigement şi să ne fie recunoscut acest drept, de a da prioritate populaţiei la gazul din intern, şi în al doilea rând trebuie să stabilm noi, intern, ce facem cu preţul la gaz pentru populaţie şi cât de sustenabile sunt”, a continuat Nicolescu.
Potrivit ministrului Energiei, pentru a amâna aplicarea majorării preţului la gaze de la 1 octombrie, Guvernul va trebui să emită o hotărâre de guvern, iar mai apoi o amânare de câţiva ani va necesita modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.
Serialul : “ SA NE CALIFICAM MINISTRII LA LOCUL DE MUNCA” e intr-un nou episod. Razvan Nicolescu vrea sa amane liberalizarea tarifului gazelor dupa plictiositor de mltele amanari obtinute de guvernele Romaniei an de an. Se pare ca departamentul a ramas complect descoperit in specialisti. Si cum de viclenie nu ducem lipsa … inventam scenarii cu lobisti care “ne pun bete in roate” blocand la Bruxelles materializarea bunelor noastre intentii , acelea prin care vrem sa incalcam principiile TFUE, in speta : libera circulatie a materiilor prime si materialelor … : principiul constituirii pietii comune imaginate in 1954 de Robert Shumann. SOLUTIA EXISTA … DAR NU E ASTA. Se pleaca de la corectarea jafului instalat in LEGEA 51/2006 care a eliminat din serviciile publice definite anterior de LEGEA 326/2001 exact ALIMENTAREA POPULATIEI CU GAZE NATURALE . De aici totul devine simplu.
Va informez ca infringementul e pentru unisensul conductei ARAD-SZEGHED si nu pentru ce se sopteste acum in presa.