Creșterile de prețuri din energie se duc în proporție de 65%-70% la bugetul de stat, direct sau indirect, iar acești bani trebuie să fie dați integral înapoi de stat printr-un sistem simplu și lipsit de birocrație, spune fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu.
“În energie este nevoie de calm și seriozitate. Avem nevoie de eficiență. Sunt creșteri de prețuri care se duc în proporție de 65%-70% în bugetul de stat, direct sau indirect. Trebuie ca acești bani să fie dați integral înapoi de stat printr-un sistem simplu și lipsit de birocrație. Pot fi vouchere, pot fi scutiri de TVA, ajutoare directe de la stat sau un alt sistem care să funcționeze”, a scris pe pagina sa de socializare fostul ministru, potrivit financialintelligence.ro.
”În plus, există bani nefolosiți într-un cont pentru consumatorii vulnerabili, iar acordarea de bani pentru modernizarea și eficientizarea unor puncte de consum este compatibilă cu regulamentul pentru Fondul de Modernizare. Ajutorul de stat trebuie dat diferențiat, în funcție de nevoi, iar agenții economici nu trebuie uitați. Legea trebuie respectată de toată lumea. Se poate! E mai mult o problema de organizare decât de bani”, susține Nicolescu.