Statul ar putea ajuta rafinăriile prin renunțarea temporară a importurilor de bioetanol, a spus fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.
”E un tip de măsură care ar trebui adoptată urgent. Altfel, riscăm o oprire a rafinăriilor și creșterea șomajului”, a spus el.
”În România avem trei mari rafinării. Din fericire, cea a Petromidia a fost oprită. La pompă asistăm la o scădere drastică (a prețurilor)… Nu mai avem spații de depozitare, iar statul ar putea ajuta prin scoaterea bioetanolului pentru o perioadă de timp, care este importat”, a spus Nicolescu, într-o dezbatere moderată de Daniel Apostol și Adrian Mănuțiu.
”Pe partea de investiții, sunt unele blocate, mă refer la cele de la Marea Neagră. Dacă aceste investiții erau acum în derulare, oamenii ar fi putut să lucreze de pe platforme fără să fi pus sănătatea în pericol… Acest proiect ar trebui relansat urgent. Mă îngrijorează foarte tare pe termen scurt ce se întâmplă la rafinării și pe termen scurt și mediu situația din Marea Neagră”, a spus Nicolescu.