Bogdan Tudorache
Noul program de guvernare propus de coaliția aflată la putere, practic copiat din vechile programe și strategii, stârnește și primele reacții.
”În privința programului de Guvernare pe energie nu prea e nimic notabil. Capitolul energie mi se pare lipsit de curaj, fiind mai mult o înșiruire de proiecte eterne ale unor companii de stat, împreună cu promisiunea mereu făcută și încălcată că acestea vor fi depolitizare și reprofesionalizate”, susține, într-o postare pe pagina personală, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.
În schimb, remarcă Nicolescu, există ”o premieră în activitatea parlamentară: președinții comisiilor de energie din Senat și Camera Deputaților vor fi de la UDMR”.
În plus, ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL), va fi ”ajutat de trei secretari de stat, câte unul de la fiecare partid membru al coaliției. ANRE va rămâne, probabil, sub conducerea PSD iar ANRM va avea un liberal la conducere”, afirmă Nicolescu.
”Să sperăm că vor contribui la o tranziție inteligență către un sector energetic curat deși nu va există coerență între energie și schimbările climatice, ce vor rămâne la ministerul Mediului, un minister condus de un reprezentant al UDMR”.