Acasă » Interes general » Nicolescu: Ponderea combustibililor fosili în producţia mondială de energie a scăzut cu doar 1% în ultimii zece ani

Nicolescu: Ponderea combustibililor fosili în producţia mondială de energie a scăzut cu doar 1% în ultimii zece ani

13 decembrie 2019
Interes general
energynomics

Combustibili fosili încă au o pondere uriaşă, de 80%, în mixul de producţie a energiei la nivel mondial, în scădere cu doar un punct procentual faţă de acum zece ani, cu toate eforturile depuse în acest sens, a declarat, joi, Răzvan Nicolescu, partener în cadrul companiei de consultanţă Deloitte, într-o conferinţă de profil.

„Ieri, Comisia Europeană a publicat un plan de decarbonare, se numeşte Green Deal, pentru sectorul economic european. Zilele acestea, la Madrid, se desfăşoară noi negocieri cu privire la aplicarea acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Sectoarele energetice, cel românesc, cele europene, cele internaţionale, vor fi afectate, pozitiv sau negativ, vor fi riscuri. Nu este un lucru la care să ne putem opune. Trebuie să înţelegem şi trebuie să maximizăm anumite lucruri din acest proces”, a arătat Nicolescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de investiţii uriaşe pentru îndeplinirea ţintelor de decarbonare. „Banca Europeană de Investiţii a făcut propriul calcul şi a rezultat o cifră de 1,15 trilioane necesar de investiţii în 2020-3030”, a mai spus Nicolescu.

El precizat că, până la eliminarea totală a combustibililor fosili, mai este o soluţie: există anumite tehnologii care pot capta şi stoca carbonul. „Mă uitam la datele publicate recent de Agenţia Internaţională pentru Energie: 80% din consumul mondial de energie este în momentul de faţă satisfăcut de combustibili fosili. Acum zece ani, procentul era de 81%. Deci, cu toate eforturile mari făcute în domeniul decarbonării, procentul pe care combustibilii fosili îl reprezintă în mixul energetic mondial este uriaş. Din acest motiv, ai două soluţii: phase-out (renunţarea totală – n.r.) sau faci aceşti combustibili mai prietenoşi cu mediul înconjurător”, a subliniat reprezentantul Deloitte, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *