Într-o intervenţie în cadrul Energy Strategy Summit 2016, preşedintele ANRE Niculae Havrileţ a oferit un răspuns la una dintre întrebările perene în spaţiul public: cum se face că preţurile la producător au scăzut puternic în anii din urmă, fără ca acest fenomen să se reflecte complet în factura plătită de consumatorul final. Explicaţiile preşedintelui ANRE arată că tariful de distribuţie a scăzut considerabil din 2007 până în 2016, mai exact cu 33%, până la 25 de euro pe MWh. În acelaşi timp, în factura finală se simte impactul schemelor suport pentru energie regenerabilă (10 euro) şi co-generare (4 euro), precum şi costurile cu serviciile de sistem. Pe scurt, „dacă n-ar exista susţinerea pentru energie regenerabilă şi bonusul de cogenerare, atunci ieftinirea s-ar simţi mai mult în factură”.

Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, la Energy Strategy Summit 2016

Pentru că au apărut foarte multe elemente. În 2007, tariful de distribuţie a fost 37 de euro, în condiţiile în care volumul de energie transportat prin sistemele de energie a fost unul semnificativ mai mare decât cel ce acum. În 2015, în decembrie, deci practic pentru 2016, s-a stabilit un tarif de 25 de euro [pe MWh], o scădere de 33% din 2007, în 2016. Nota bene: acum volumul de energie transportat este unul cu mult mai mic, iar un volum mai mic înseamnă costuri mai mari, întrucât costul de întreţinere a reţelei este fix, indiferent cât de consumă. Astfel că, în realitate, scăderea [tarifului de distribuţie] este una şi mai accentuată. Practic, tariful de distribuţie a scăzut enorm!

Sigur, se consideră că nu e suficient, pentru că preţul energiei a ajuns să fie 35% din preţul final, restul fiind taxe de reţea şi ajutoarele. Nu punem la socoteală că din 240 de lei cât a fost preţul energiei la producător în 2012, s-a ajuns la 150-160, acum, şi probabil că va scădea şi mai mult, de la 1 iulie. Modelul central-european ne arată preţuri de peste 20 de euro – 20 de euro în Germania, 21 de euro în Cehia, 21 în Slovacia. România a cuplat piaţa zilei următoare cu cele din Cehia şi Slovacia, ceea ce face ca preţurile din regiune să se propage şi în România. Dar trebuie să compensăm cu 42 de lei, deci 10 euro, susţinerea pieţei de certificate verzi şi 18 lei pe bonusul de co-generare, adică încă 4 euro. Practic, încă 14 euro. Cu toate că am coborât de la 240 de lei, la 170 de lei, trebuie să adăugăm acest suport. Se mai adaugă şi serviciile de sistem pe care le plătim un furnizori de servicii de siguranţă pe perioada de iarnă, în special unor producători de energie din cărbune. Practic, dacă n-ar fi susţinerea pentru energie regenerabilă şi bonusul de cogenerare, atunci [ieftinirea] s-ar simţi mai mult [în factură].

În ceea ce priveşte tariful de transport, acesta reprezintă circa 7% din factură, aşa că oricât de mult am interveni pe acest tarif impactul asupra facturii nu ar fi semnificativ. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de faptul că atât Transelectrica, cât şi Transgaz sunt companii listate la bursă pentru care predictibilitatrea şi stabilitatea sunt extrem de importante. În plus, vorbim despre companii strategice, cu rol de interconectare, care asigură mult mai mult decât simplul transport de electricitate sau gaze naturale.

Pe de altă parte, în spaţiul public poate da o notă discordantă faptul că [aceste companii] ar avea mai mult sau mai puţin câştig decât s-ar impune, decât s-ar cuveni pentru o firmă care activează într-un monopol reglementat. Sunt însă şi elemente mai greu de explicat. De exemplu, Transgaz a reuşit să recupereze nişte costuri vechi, care i-au fost recunoscute pentru că aveau dreptul să le solicite. Ei bine, acestea se materializează acum într-un aşa-zis profit, într-o cifră financiară foarte frumoasă. De fapt, ei îşi recuperează nişte debite vechi, pe care anul viitor nu le vor mai avea.