Investițiile reprezintă soluția sănătoasă pentru combaterea crizei, iar Autoritatea de Reglementare va avea grijă în așa fel încât să fie cât se poate de atentă la tot ce înseamnă provocări în această perioadă, a declarat președintele ANRE, George Niculescu, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, eveniment organizat de Energynomics.
”Procesul tranziției este ireversibil, am început pe acest drum și este clar că trebuie să continuăm, indiferent de ce se întâmplă în zona noastră, în regiune. Cred că toate instituțiile statului…împreună cu piața și cu industria, ținând cont de punctul de vedere al consumatorilor, casnici sau non-casnici, cred că împreună trebuie să depășim toate provocările. Suntem pregătiți. În momentul în care lucrurile se vor derula cu o viteză foarte mare ne vom adapta, pentru că avem și această capacitate – să fim flexibili și să ne adaptăm – dar cred că trebuie să depunem toate eforturile în așa fel încât tot acest val de investiții care vin în această perioadă…să le vedem implementate cu succes”, a afirmat George Niculescu.
”Cred că investițiile reprezintă soluția sănătoasă pentru combaterea acestei crize care ne-a afectat pe toți, nu doar în România, ci și în toată Europa. Eu sunt convins că Autoritatea de Reglementare va avea grijă în așa fel încât să fie cât se poate de atentă la tot ce înseamnă provocări în această perioadă, să răspundem cât se poate de bine și de repede acestor provocări, tocmai pentru a menține un echilibru – rolul nostru fiind de arbitru al pieței de energie, să menținem un echilibru între toți actorii implicați – fie că vorbim de producători, de operatorii de transport, distribuție sau furnizori, iar, de partea cealaltă, de consumatorii de energie. Nu o să fie foarte simplu, dar, cu siguranță că împreună cu colegii din Autoritate, experți foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, vom depăși aceste provocări”, a spus Niculescu.