România îşi propune să devină prima țară riverană Mării Negre care să aibă o legislație în sectorul eolian offshore, a declarat preşedintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George-Sergiu Niculescu, la Global Wind Offshore Regulators Forum, organizat în SUA.
Acesta susține că până la finalul anului proiectul de lege ar putea fi supus adoptării Parlamentului, pentru a crea cadrul legal necesar dezvoltării investițiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră.
Potrivit unui comunicat al ANRE, remis marți Agerpres, o delegație oficială a ANRE, condusă de George-Sergiu Niculescu, a efectuat o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 24-26 octombrie 2023. Invitația a venit din partea Departamentului de Interne al SUA (DOI), prin Programul de Asistență Tehnică Internațională, şi reprezintă continuarea dialogului început în cadrul primei vizite de lucru din perioada 5-16 iulie 2023.
„Este prima dată când România a fost invitată să participe la Global Wind Offshore Regulators Forum, eveniment care a reunit state precum Australia, Canada, UK, Irlanda, Italia, SUA, Danemarca şi care a creat cadrul optim pentru țara noastră să beneficieze de un schimb de informații privind actualizările de reglementare în domeniul energiei”, se spune în comunicat.
Au fost prezentate cele mai recente evoluții şi potențialele provocări din sectorul eolian offshore din perspectiva reglementării, în condițiile în care SUA susține eforturile României de a construi o fundație solidă în zona energiei regenerabile, în special a energiei eoliene offshore.
„România îşi propune să devină prima țară riverană Mării Negre care să aibă o legislație offshore wind. Ţara noastră este un partener care are toate şansele şi îndeplineşte toate condițiile să devină unul dintre cei mai importanți şi predictibili actori pe piața de energie şi un model regional de dezvoltare”, a declarat reprezentantul României la acest forum, George Niculescu.
Oficialul ANRE a evidențiat faptul că, până la finalul anului, România şi-a propus să supună adoptării Parlamentului proiectul de Lege privind exploatarea energiei eoliene offshore, pentru a crea cadrul legal pentru dezvoltarea investițiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră.
„Potențialul nostru eolian la Marea Neagră este unul uriaş, pe care țara noastră nu trebuie să îl rateze şi avem toate şansele să transformăm avantajele şi oportunitățile într-un real succes. Evident, pentru a atinge aceste ținte avem nevoie de predictibilitate şi stabilitate, aceste lucruri sunt necesare dacă vrem să facem paşi concreți în direcția corectă”, a adăugat el.
În cadrul forumului, preşedintele ANRE a purtat discuții şi cu Liz Klein, directorul Biroului de gestionare a energiei oceanice. În anul 2022, mai multe structuri federale americane printre care BOEM (Bureau of Ocean Energy Management) din cadrul Department of Interior, BSEE (Bureau of Safety and Environmental Enforcement) şi CLDP (Commercial Law Development Program) au început colaborarea activă cu omologii lor din România şi au oferit perspectiva şi expertiza lor privind dezvoltarea reglementărilor pentru sectorul eolian offshore şi procesul de acordare a licențelor.
În partea a doua a vizitei în SUA, George Niculescu a avut şi o serie de întâlniri bilaterale. Discuțiile cu Geoff Pyatt, adjunctul secretarului de stat pentru resurse energetice, s-au referit la provocările regionale în context geopolitic şi stadiul proiectului offshore wind.