Primăria Capitalei a virat Companiei Municipale Iluminat Public ultimele două milioane de lei pentru acoperirea datoriei totale de 10 milioane de lei lăsată de fostul edil Gabriela Firea, a anunţat primarul general Nicuşor Dan.
„Am reuşit în sfârşit să virăm către Compania Municipală Iluminat Public ultimele două milioane de lei pentru acoperirea datoriei totale de 10 milioane de lei, care ne-a rămas de la iluminatul festiv angajat de Gabriela Firea pentru decembrie / ianuarie 2020-2021. Închidem astfel, la un an şi jumătate, încă o datorie lăsată bucureştenilor de fostul primar general”, a scris Nicuşor Dan, vineri, pe Facebook, conform Agerpres.
El a atras atenţia că Municipalitatea achită însă în continuare pentru autobuzele Otokar, restanţele la încălzire sau datoria Societăţii de Transport Bucureşti către ANAF.
„Plătim mai ales, cu toţii, pentru lipsa de viziune şi indolenţa Gabrielei Firea, care – în loc de modernizarea termoficării, infrastructură de transport şi dezvoltare urbană sănătoasă – ne-a dat festivaluri, beculeţe şi o mare doză de dispreţ pentru viitorul acestui oraş”, a adăugat Nicuşor Dan.