Primăria București a finalizat azi licitația privind atribuirea contractelor pentru refacerea a 210 km rețea primară de termoficare, loturile principale fiind câștigate de Elsaco, Erbașu și Electromontaj, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan.
Valoarea totală a proiectelor este de 260 de milioane de euro, din care 200 milioane reprezintă fonduri europene, iar restul-surse atrase.
”Am finalizat licitația privind atribuirea contractelor pentru reabilitarea a 210 km rețea primară de termoficare, proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Procedura a fost împărțită în 5 loturi, cu o lungime de aproximativ 40 km fiecare.
Pentru trei dintre acestea, am atribuit contractele de proiectare și execuție, iar pentru celelalte două am desemnat câștigătorii. După semnarea contractelor, va fi demarată etapa de proiectare, iar lucrările de execuție vor începe în primăvara anului viitor”, a scris, pe Facebook, Nicușor Dan.
”Termenul de finalizare a lucrărilor este de 4 ani. Valoarea totală a investiției este de 260 de milioane de euro. Din această sumă, 200 de milioane euro reprezintă finanțarea europeană, iar pentru diferența de 60 de milioane euro vom contracta un împrumut sau vom aplica pentru a obține fonduri nerambursabile”.
Toate cele 5 asocieri care au câștigat licitația sunt ale unor constructori români:
Lotul 1 – Magistrala II SUD – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL (asociat) – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat) având subcontractanți pe ADREM ENGINEERING SRL și RDC GENERAL CONTRACTOR SRL
Lotul 2 – Magistrala II – III Grozăvești – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL (asociat) – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat), cu subcontractanți ADREM ENGINEERING SRL și RDC GENERAL CONTRACTOR SRL
Lotul 3 – Magistrala V Grozăvești – Asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU SA (Lider) – CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat), cu subcontractanți ERBAȘU EDIL CONSTRUCT SA, ERBAȘU TOTAL CONSTRUCT SA și ELSACO ELECTRONIC SRL
Lotul 4 – Magistrala Progresu – Berceni – Asocierea CONSTRUCȚII ERBASU SA (Lider) – CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat), cu subcontractanți ERBAȘU EDIL CONSTRUCT SA, ERBAȘU TOTAL CONSTRUCT SA și ELSACO ELECTRONIC SRL
Lotul 5 – Magistralele II Sud, II-III Grozăvești, V Grozăvești, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest – Asocierea SC ENERGOMONTAJ SA (Lider) – SC ELSACO ELECTRONIC S.R.L (asociat) – SICOR SRL (asociat) – IPCT INSTALAȚII S.R.L.(asociat), cu subcontractant RDC GENERAL CONTRACTOR SRL, se mai arată în comunicatul PMB.