Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că furnizarea agentului termic către mai multe blocuri de locuințe din Capitală se realizează „sub parametri”, precizând că principalul furnizor, Termoenergetica, a luat decizia de a „nu forţa reţeaua”, pentru a nu risca apariţia unor avarii, care să determine sistarea serviciului.
„În acest moment, există doar două avarii minore pe reţeaua secundară, care vor fi remediate până azi, în cursul după-amiezii, însă există multe blocuri din Capitală care au furnizarea sub parametri. A fost o decizie care s-a luat. Existau două alternative: fie se merge (…) pe funcţionarea sub parametri, fie se forţa reţeaua pentru o temperatură mai mare şi implicit o presiune mai mare, cu riscul ca ea să crape. Şi, atunci, decizia care s-a luat la nivelul Termoenergetica a fost să se meargă pe prima variantă – a nu se forţa reţeaua. Deci, se poate produce mai mult, se poate pune presiune pentru a transmite mai mult, dar ne este frică acum, când este frig afară, să nu crape reţeaua”, a declarat Dan, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, municipalitatea va lansa licitaţii pentru reabilitarea a 260 de kilometri din reţeaua de termoficare, din care 60 finanțate din fonduri proprii – aproximativ 90 de milioane de euro, şi 200 de kilometri din fonduri europene – aproximativ 300 de milioane de euro. Nicuşor Dan a estimat că, după încheierea lucrărilor, se va constata o „îmbunătăţire semnificativă” în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic.
„Mai avem 200 de milioane de euro în PNRR. Asta ne ajunge pentru încă vreo 140 de kilometri. Bineînţeles, în timp, undeva la un interval de 6 – 7 ani, ar trebui să ajungem să avem întreaga reţea schimbată. Însă, după ce aceşti 260 de kilometri vor fi realizaţi, ba chiar după ce primii 60 de kilometri vor fi realizaţi, calitatea serviciului se va îmbunătăţi mult, adică vom fi cum eram acum vreo 3-4 ani, când nu erau avarii majore”, a explicat primarul general.
Potrivit site-ului Termoenergetica, luni, în mai multe sute de blocuri şi imobile din Capitală agentul termic se furniza la parametri insuficienţi.