Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că subvenția termiei pentru bucureștenii racordați în sistem centralizat ar putea fi majorată, în contextul creșterii facturilor.
El a explicat că în prezent Municipalitatea, acţionar la Termoenergetica, nu are acces în mod oficial la negocierea între Romgaz şi Elcen.
„Eu aştept să vină preţul pe care-l fixează Elcen şi pe care ANRE îl diminuează sau nu şi în momentul acela putem să discutăm despre ce facem mai departe. Există o constrângere, care vine din contractul pe care noi îl avem cu Comisia Europeană pentru acei 300 de milioane de euro pentru cei 200 de kilometri (de reţea – n.r.) şi care spune că nu avem voie să mai mărim subvenţia, dar aici sunt foarte multe nuanţe tehnice, pentru că este vorba de o subvenţie pe preţ, e vorba de o subvenţie pe pierderile tehnologice”, a explicat Nicuşor Dan, conform Agerpres.
La rândul său, premierul Florin Cîţu a afirmat că Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pentru gigacalorie, dar în acelaşi timp şi cel mai mare venit pe cap de locuitor, considerând că acest lucru este „ridicol” şi că doar cine are nevoie cu adevărat de ajutor trebuie să îl primească.
Florin Cîţu a declarat, joi, că subvenţia a întreţinut un sistem ineficient, conform stiripresurse.ro.
„Astăzi, de exemplu, în Bucureşti, subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect. Această lege a consumatorului vulnerabil va ajuta acele persoane care au nevoie cu adevărat de ajutor şi nu pe toată lumea. Până la urmă această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient, le-a permis şi primarilor, şi companiilor, care au fost până acum, să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget”, a afirmat Cîţu.