Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Niţă: Statul va sprijini marea industrie, măsuri pentru gaze şi electricitate săptâmâna viitoare

Niţă: Statul va sprijini marea industrie, măsuri pentru gaze şi electricitate săptâmâna viitoare

29 mai 2014
Consumatori
Bogdan Tudorache

###author###

Săptămâna viitoare guvernul va emite noi prevederi cu privire la reducerea plăţii certificatelor verzi (CV) cu până la 85%, dar posibil şi acordarea unor stimulente care să compenseze preţul gazelor pentru marii consumatori industriali.

Astfel, statul român va sprijini marea industrie în detrimentul schemei-suport a certificatelor verzi oferite proiectelor regenerabile producătoare de electricitate, dar şi prin măsuri fiscale sau administrative de sprijin pentru marii consumatori de gaze naturale, în urma schimbării de paradigmă şi în cadrul Uniunii Europene, spune ministrul Economiei, Constantin Niță.

În privinţa reducerii schemei-suport cu CV, Niţă spune că negocierile cu marea industrie s-au împotmolit la prevederea conform căreia consumatorul care primeşte un astfel de ajutor de stat trebuie să garanteze numărul locurilor de muncă pentru următorii 10 ani. De asemenea, încă nu au fost stabilite pragurile de reducere, care probabil vor varia în funcţie de mărimea cifrei de afaceri, a ponderii electricităţii în total consum, dar şi a numărului de angajaţi.

“E o echipă care lucrează la Minister şi stabileşte pragurile respective… Se rediscută unele puncte cu asociaţiile patronale. Patronatele nu sunt de acord cu punctul care prevede ca forţa de muncă să rămână stabilă timp de 10 ani”, spune Niţă, admiţând că industriaşii “au şi ei dreptate”, întrucât în cazul în care investesc în eficientizare nu pot fi obligaţi să menţină personalul.

Ajutor de stat şi pentru gaze

În urma schimbării de paradigmă a Uniunii Europene, de sprijinire a sectorului industrial, şi România “trebuie să sprijine industriile energofage”, consideră Niţă.

Deşi preţul gazelor se formează pe bursă, “cei doi producători, dorind să-şi maximizeze profiturile, ţin preţul ridicat”, spune Niţă, promiţând să găsească “o soluţie” în acest sens.

Cu toate acestea, el crede că lipsa contractelor bilaterale pe termen lung ar fi “o prostie”, însă România trebuie mai întâi să-şi asigure interconexiunile externe.

Niţă militează pentru gazele de şist, întrucât şi alte state europene au revenit către astfel de resurse, după situaţia din Ucraina. El spune că atât hidrocentrala de la Tarniţa, cât şi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă râmân proiecte prioritare ale actualului guvern, “altfel stăm la mila altora”.

Între timp, Niţă va acorda ajutor de stat marilor consumatori de gaze.

“Fie găsim o măsură fiscală de sprijinire, fie administrativă sau de ajutor de stat, împreună cu Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană”, spune el.

„Sunt interesat, în primul rând, ca industria românească să aibă un preț acceptabil la energie”, a conchis ministrul Economiei.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *