Acasă » Petrol și Gaze » Noi rețele de gaze pentru 45 de localități vor fi finanțate din fonduri europene prin POIM

Noi rețele de gaze pentru 45 de localități vor fi finanțate din fonduri europene prin POIM

4 februarie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în a doua sesiune a apelului „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”. Proiectele vor asigura conecta la rețeaua de gaze naturale 45 localități și au o valoare cumulată a investițiilor de 180 milioane euro.

În limita alocării disponibile, au fost selectate pentru finanțare 15 dintre cele 123 de proiecte care s-au calificat în ultima etapă de evaluare, cea tehnico-financiară. În cadrul celor două sesiuni ale apelului POIM au fost depuse 243 proiecte în valoare totală de 2,56 miliarde de euro, sumă de 10 ori mai mare decât alocarea maximă a apelului – 235 de milioane de euro. 105 solicitări au fost conforme, dar nu au prins finanțarea disponibilă și formează categoria proiectelor “neselectate pentru finanțare”, ier 3 au fost respinse.

Cele 15 proiecte care pot intra în execuție cu finanțare prin POIM provin din 10 județe; 4 sunt din Hunedoara, iar județele Bihor și Constanța au câte două proiecte. Sunt opt proiecte cu punctaje apropiate de cel al ultimul acceptat (peste 70 de puncte), dintre care 5 din județul Suceava.

Potrivit unor declarații oficiale, rețeaua de distribuție a gazelor va putea fi extinsă și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă noile conducte vor putea transporta hidrogen în amestec cu gazele naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *