Acasă » Evenimente » Noile provocări globale în securitatea cibernetică (o conferinţă CERT-RO)

Noile provocări globale în securitatea cibernetică (o conferinţă CERT-RO)

2 octombrie 2017
Evenimente
energynomics

Echipa Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) are plăcerea să anunțe cea de-a VII-a ediție a Conferinței Internaționale Anuale „Noile provocări globale în securitatea cibernetică” care va avea loc în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2017 la București, România.

Tematică

Anul acesta, CERT-RO își propune să ofere dezbateri mixte, prezentări și ateliere de lucru care abordează teme tehnice și administrative relevante pentru securitatea cibernetică din spațiul românesc, european și global. Conferința își propune să reunească peste 200 de experți în cibernetică, oficiali guvernamentali și factori de decizie la nivel politic, precum și reprezentanți ai companiilor private din toate sectoarele și industriile, ONG-uri și mediul academic.

În contextul eforturilor de a transpune și implementa directiva NIS, precum și cu scopul de a aborda alte provocări de reglementare și politici, prima zi a evenimentului va fi dedicată prezentărilor din partea oficialilor UE și guvernamentali și dezbaterilor în sesiuni paralele, oferind oportunitatea împărtășirii de idei și bune practici cu alte state membre și părți interesate.

A doua zi este dedicată sesiunii plenare, precum și unor sesiuni paralele, unde experți din sectorul public și privat, dar și jucători cheie din industrie, vor prezenta cele mai noi provocări din domeniul securității cibernetice. Totodată, vor fi prezentate ultimele noutăți cu privire la soluțiile și tehnologiile dedicate operatorilor de servicii esențiale.

Agenda completă și actualizată este disponibilă AICI.

Despre organizator

CERT-RO este CERT-ul național al României, constituit ca o structură independentă pentru cercetare, dezvoltare și expertiză în domeniul securității cibernetice. CERT-RO este o organizație specializată responsabilă cu prevenirea, analizarea, identificarea și reacția împotriva incidentelor cibernetice. CERT-RO este punctul de contact național pentru structuri similare și este responsabil pentru elaborarea politicilor publice pentru prevenirea și combaterea incidentelor care apar în infrastructurile cibernetice naționale. Colaborează, de asemenea, cu sectorul privat, cu guvernul și mediul academic în creșterea gradului de conștientizare a securității cibernetice și în dezvoltarea culturii securității cibernetice în societatea românească. În acest scop, organizează o conferință internațională anuală dedicată ultimelor provocări, soluții și tehnologii în domeniul securității cibernetice.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *