Acasă » Petrol și Gaze » Noile teste de emisii au majorat taxele pentru autovehicule în Germania

Noile teste de emisii au majorat taxele pentru autovehicule în Germania

26 august 2020
Consumatori
energynomics

Implementarea unor noi teste de emisii pentru autovehicule a dus la creșterea impozitului mediu pe vehicule, pentru autoturismele recent înmatriculate în Germania, transmite RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND). Potrivit unui raport al Ministerului Finanțelor remis Bundestag, introducerea procedurii de testare a vehiculelor ușoare, armonizată la nivel mondial (WLTP), în septembrie 2018 a dus la o creștere de 40 la sută a impozitului mediu pe vehiculele nou înmatriculate, de la 150 euro la 210 euro, conform CLEW.

În total, veniturile din impozitul pe vehicule au crescut cu 500 de milioane de euro în perioada 2017 – 2019. Impozitul pe vehicule din Germania variază în funcție de emisii și dimensiunea motorului. Conform statisticilor ministerului, 98 la sută din noile înmatriculări înregistrate între septembrie 2018 și septembrie 2019 au prezentat valori ale emisiilor de eșapament nominale mai mari decât în cadrul vechiului sistem de testare, NEDC. În cazul a jumătate din noile înregistrări, abaterile au fost de până la 20%. „Principiile evaluării impozitelor pe autovehicule pot contribui la promovarea interesului pentru autoturismele cu emisii reduse”, precizează raportul. Cifrele arată că vehiculele din Germania devin mai ecologice.

Vechiul proces de testare NEDC a fost reformat după ce, în mare parte, nu a reușit să detecteze consumul exact de combustibil și emisiile de noxe peste specificațiile producătorilor. Sistemul WLTP este considerat a fi mult mai robust, având o mai bună reflectare a consumului real și a emisiilor. Totuși, producătorii dau vina pe trecerea la WLTP pentru scăderea vânzărilor de autovehicule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *