Proiectul gazoductului Nord Stream II este criticat de opt state europene, semnatare ale unei scrisori adresate președintelui Comisiei Europene, prin care sunt ridicate obiecţii cu privire la această investiție, destinată dublării livrărilor directe de gaze din Rusia în Germania, scrie Reuters.
Statele semnatare sunt Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Polonia, Slovacia, România și Lituania. Guvernul Croației s-ar putea alătura grupului celor opt. Documentul emis readuce în atenția publică diferența de perspectivă dintre Germania și țările est-europene cu privire la consecințele dependenței energetice de Rusia.
“Proiectul Nord Stream-2 ridică anumite riscuri la adresa securităţii energetice în regiunea Europei Centrale şi de Est. Acesta ar influenţa puternic evoluţiile de pe piaţa gazelor şi tranzitul gazelor în regiune, mai ales ruta de tranzit via Ucraina”, arată scrisoarea consultată de jurnaliștii Reuters.
Gazoductul Nord Stream-2 a generat dezbaterii aprinse la summitul european din decembrie, după o scrisoare similară trimisă tot Comisiei Europene. Atunci, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a declarat că decizia finală cu privire la legalitatea proiectului va fi luată de Comisia Europeană.
Cancelarul adjunct al Germaniei, Sigmar Gabriel, declara la începutul acestui an, în cadrul unei vizite în Polonia, că proiectul Nord Stream 2 va continua doar dacă fluxurile de gaze prin Ucraina și alte state estice nu vor avea de suferit.
Gazprom livrează deja gaze naturale direct în Germania prin Nord Stream I. Anul trecut, Gazprom, E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi ENGIE au semnat un acord pentru realizarea Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.