Acasă » Electricitate » Norvegia accelerează (electric): Jumătate din vânzările de mașini noi sunt electrice sau hibride

Norvegia accelerează (electric): Jumătate din vânzările de mașini noi sunt electrice sau hibride

5 ianuarie 2018
Electricitate
energynomics

Vânzările de mașini electrice și hibride au crescut la mai bine de jumătate din în Norvegia în 2017, creștere datorată și unor subvenții generoase care au mărit avansul acestei țări în cursa pentru tranziția de la motoarele cu combustibili fosili.

Vehiculele pur electrice și cele hibride, care dispun și de propulsie electrică, dar și de motor clasic, au reprezentat 52% din vânzările de mașini noi în Norvegia, față de 40% în 2016, a declarat Federația Rutieră din Norvegia (OFV). „Nimeni altcineva nu ne-a ajuns” în ceea ce privește o cotă națională a mașinilor electrice, a spus șeful OFV, Oeyvind Solberg Thorsen.

„Pentru prima dată avem o cotă de piață a combustibililor fosili sub 50%.”

Norvegia scutește noile mașini electrice de la aproape toate taxele și acordă subvenții care pot fi în valoare de mii de euro pe an în varii domenii precum parcarea gratuită sau subvenționată, reîncărcarea și utilizarea drumurilor cu taxă, a feriboturilor și a tunelurilor. De asemenea, generează aproape toată energia electrică din hidroenergie, astfel încât tranziția către motoare eco contribuie la reducerea poluării aerului și a schimbărilor climatice.

Anul trecut, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a declarat că Norvegia este cu mult înaintea altor țări precum Olanda, Suedia, China, Franța și Marea Britanie la capitolul vânzărilor de mașini electrice.

Prin statistica IEA, care exclude mașinile hibride care dispun de motoare mici electrice non-plug-in, vânzările de mașini electrice în Norvegia au crescut până la 39% în 2017, de la 29% în 2016, pe când Olanda se afla pe locul doi, cu 6,4%.

Vânzările în Norvegia în 2017 au fost dominate de modelele Volkswagen Golf, BMWi3, Toyota Rav4 și Tesla Model X. Modelul Tesla este pur electric, iar celelalte au versiuni electrice sau hibride.

În multe țări, prețurile ridicate ale autovehiculelor acționate de baterii, distanțele mici acoperite până la o nouă reîncărcare și perioadele lungi de încărcare descurajează cumpărătorii. Producătorii auto spun că dezavantajele se diminuează în timp, odată cu lansarea noilor modele, potrivit Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *