Norvegia ar putea deveni „bateria verde” a Europei, furnizând vecinilor energie constantă atunci când există puțin vânt sau soare, pe fondul volumului mare hidro produs. Însă un val de căldură extremă și vreme uscată în prima jumătate a anului 2018 au arătat limitările acestei posibilități. Guvernul norvegian se concentrează pe exporturile de gaze naturale, pe care le consideră o alternativă ecologică la petrol și cărbune pentru un continent cu obiective climatice din ce în ce mai stricte. Acum, țara scandinavă elaborează planuri de captură și stocare a unor cantități uriașe de CO2 în câmpurile de gaze goale de sub fundul mării – și dorește sprijinul financiar din partea UE pentru a contribui la demonstrarea viabilității ideii. Dar scepticismul în ceea ce privește captarea și stocarea carbonului (CCS) înseamnă că sprijinul este departe de a fi sigur, potrivit Cleanenergywire.org.

„A fi o baterie pentru întreaga Europă? Asta nu va fi niciodată posibil. Suntem tari în privința energiei, dar nu atât de tari”, spune Terje Søviknes. Ministrul Petrolului și Energiei se află cu un grup de jurnaliști din Germania, în biroul său din Oslo, în iunie 2018, când vremea mai uscată decât cea normală și temperaturile ridicate de-a lungul a mai multe săptămâni au epuizat hidrocentralele norvegiene. În lunile următoare, stocurile reduse înregistrate în rezervoare vor duce la creșterea prețurilor la energia electrică la noi niveluri multianuale și la creșterea importurilor de energie electrică din țările vecine.

În timp ce securitatea aprovizionării pentru iarnă nu este în pericol în țara care produce aproximativ 96% din energia electrică din hidro, potrivit raportului direcției resurse umane și energie (NVE), rolul său de furnizor constant de electricitate pentru Danemarca, Suedia și alții ar putea fi afectat.

Întâlnirea jurnaliștilor cu ministrul reprezintă un punct pe ordinea de zi a unui tur de presă organizat de cele două guverne, intitulat „Contribuția Norvegiei la schimbarea energiei germane”. De ani de zile, Uniunea Europeană s-a concentrat pe descrierea țării scandinave ca „baterie verde a Europei”. Ideea este că o energie hidro constantă poate fi utilizată pentru a furniza curent țărilor vecine în momente de randament scăzut al vântului.

În plus, instalațiile de stocare-pompare ar putea să preia excesul de energie electrică din surse regenerabile în zilele cu vânt din nordul Europei, să stocheze energia pe diferite orizonturi de timp și să o trimită prin interconexiuni cum ar fi Nordlink, interconexiunea germano-norvegiană aflată în prezent în construcție în Marea Nordului. Politicienii germani au salutat proiectul ca fiind cheia pentru a face din Energiewende un proiect european.

Tranziția energetică a Germaniei – decarbonizarea economiei fără a se baza pe energia nucleară – a început ca o expresie izolată a expansiunii rapide a energiei regenerabile cu mai mult de 20 de ani în urmă. Astăzi, actuala Comisie Europeană a făcut ca integrarea Uniunii Energiei să devină una dintre prioritățile sale. Scopul său este de a facilita „tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, sigură și competitivă”. În timp ce rămân multe de făcut, obiectivele comune în domeniul energiei și al climei au stabilit deja cadrul pentru o piață internă energetică internă interconectată, în care țările se îndreaptă spre a se ajuta reciproc atunci când aprovizionarea se taie.

În întâlnirea sa cu jurnaliștii, ministrul norvegian al energiei atenuează așteptările legate de fluxurile directe de electricitate: „Este important să oferim flexibilitate prin interconexiuni, dar, desigur, există și limitări”, spune Søviknes. Pentru el, rezervoarele mari de gaze naturale din Norvegia sunt „mai importante” atunci când vine vorba de echilibrarea sistemelor energetice și asigurarea aprovizionării cu energie a Europei în timpul tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon. Argumentele lui Søvikne sunt în concordanță cu cele ale industriei germane de gaze, care prezintă combustibilii fosili ca o alternativă curată la petrol și cărbune în producția de energie, încălzire și transport.

Inversarea fluxului

Norvegia este cel de-al treilea exportator de gaze din lume și vinde aproape tot pe piața europeană. În 2017, la patru decenii după începerea exporturilor de gaze norvegiene, operatorii rețelei de gaze din țară au transportat un record de 117,4 miliarde metri cubi standard către Europa continentală și Marea Britanie. Germania primește până la o treime din importurile sale de gaze din Norvegia.

Pe măsură ce lumea începe să treacă de la combustibilii fosili la energiile regenerabile, Norvegia își aruncă privirile pe un alt model de afaceri. Țara a exportat cantități mari de carbon sub formă de țiței și gaze naturale începând cu anii 1970, ajutându-o să acumuleze miliarde de euro în fondul său suveran – Fondul de Pensii Global al Guvernului. Acum oferă să recupereze carbonul – contra cost.

Mărimea exploatării norvegiene a gazelor este evidentă la Kårstø. Cea mai mare fabrică de procesare din Europa este un labirint de țevi, turnuri cu flacără și rezervoare de pe coasta Mării Nordului, la doar 40 de kilometri nord de cel de-al treilea cel mai mare oraș din țară, Stavanger. Este legată de rețeaua extinsă de conducte submarine de 8,800 kilometri, care unește aproximativ 50 de câmpuri active de gaze offshore și terminale pe uscat direct cu țări din Europa continentală și Marea Britanie.

Aici, Tor Martin Anfinnsen prezintă viziunea Norvegiei pentru viitor. Anfinnsen este vicepreședinte senior de marketing și aprovizionare al Equinor, compania de petrol și gaze aflată în mare măsură în proprietatea statului, cunoscută anterior ca Statoil. În opinia sa, soluția pentru dificultățile Europei în atingerea țintelor climatice o reprezintă captarea dioxidului de carbon emis la arderea sau utilizarea gazelor naturale, care este trimis în Norvegia și depozitat la 1.000-2.000 de metri sub fundul Mării Nordului – în câmpuri gazeifere secate. În mod ideal, o mare parte din infrastructura de astăzi ar putea fi reamenajată pentru a transporta CO₂.

„Posibilitățile de stocare de pe coastele noastre sunt practic nelimitate”, spune Anfinnsen unui jurnalist. „Am putea stoca toate emisiile europene, pe sute de ani”.

Oamenii de știință consideră din ce în ce mai mult captarea și stocarea carbonului (CCS) ca vitale pentru menținerea încălzirii globale cu mult sub două grade Celsius – dar aceasta este scumpă, după cum a experimentat Norvegia, în 2013. După creșterea costurilor și schimbarea conducerii politice, guvernul norvegian a renunțat la primele planuri dezvoltarea captării pe scală largă a dioxidului de carbon, punând capăt proiectului pe care fostul prim-ministru Jens Stoltenberg l-a numit „Aterizarea pe Lună” pentru Norvegia.

Acum, guvernul norvegian dă ideii CCS încă o șansă. Acesta dorește să lanseze un proiect demonstrativ pe scală largă pentru a demonstra fezabilitatea tehnologiei la scală industrială de la captare, la transport și depozitare, proiect numit „Luminile Nordului”. În timp ce ultimul proiect s-a concentrat pe captarea emisiilor de carbon provenite de la centralele electrice fosile – ceea ce ar permite în mod teoretic menținerea acestora chiar în vremuri de obiective climatice tot mai stricte – ministrul petrolului și energiei Søviknes explică noua abordare:

„Acum, ne concentrăm asupra sectorului industrial, pentru că aici nu avem altă opțiune”, spune el. „Există emisii inevitabile de CO2 ca parte a proceselor industriale.”

Søviknes speră că această schimbare va atrage mai multe investiții din alte țări europene.

„Costurile de investiții și de exploatare pe parcursul perioadei de testare pot fi între 1 și 1,5 miliarde de euro și desigur că sunt o mulțime de bani pentru o singură țară. Căutăm cooperarea, mai ales atunci când vine vorba de Uniunea Europeană „. Guvernul norvegian a subliniat importanța includerii CCS în mecanismele de sprijin relevante ale UE, cum ar fi, de exemplu, fondul de inovare.

„Da, proiectele din Norvegia vor fi eligibile pentru că Norvegia este membră a Spațiului Economic European și, prin urmare, parte a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii”, a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene. Uniunea Europeană recunoaște rolul CCS în atingerea obiectivelor UE de reducere a emisiilor pe termen lung. Fondul pentru inovare se află în curs de elaborare ca parte a reformei sistemului de comercializare a emisiilor (ETS) după anul 2021, pentru a ajuta UE să își atingă obiectivele privind schimbările climatice din 2030. Fondul va sprijini inovarea cu emisii scăzute de carbon în industria intensivă a energiei, tehnologiile de captare și utilizare a carbonului (CCU), tehnologiile inovatoare de energie regenerabilă și de stocare a energiei și proiectele demonstrative privind captarea și stocarea geologică a CO₂ – CCS, în condiții de siguranță ecologică. Potrivit lui Itkonen, prima cerere de proiecte ar trebui să aibă loc în 2020.

Obiectivul Norvegiei este să traseze o decizie de investiție pentru proiectul demonstrativ, în 2020 sau 2021 și să înceapă operațiunile în 2024. Guvernul norvegian nu a abordat încă Uniunea Europeană pentru o cerere de sprijin financiar pentru proiectul CCS, a declarat Itkonen pentru Clean Energy Wire.